Comunicat Glad Varga, deputat PNL Arad
În bilanţul de 100 de zile al Guvernului Dăncilă, protecţia mediului lipseşte cu desăvârşire atât din capitolul de realizări, cât şi din cel al priorităţilor pentru trimestrul II.
Riscul de infringement din cauza poluării ridicate a aerului în marile oraşe, managementul deficitar al deşeurilor, consolidarea capacităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, asigurarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de epurare a apelor uzate urbane, reglementarea sectorului forestier, combaterea efectelor schimbărilor climatice, respectarea Acordului de la Paris sunt probleme nesemnificative pentru Guvernul actual, care continuă politica defectuoasă a guvernelor PSD-ALDE anterioare cu privire la acest domeniu de importanţă vitală pentru sănătatea populaţiei şi a factorilor de mediu.
Guvernul Dăncilă include însă “Intervenţia în zonele afectate de inundaţii”, ca realizare în bilanţul de guvernare. Şi menţionează în continuare: “diguri recepţionate – 15 km; familii care au primit ajutoare – 49; Valoarea ajutoarelor acordate – 353.500 lei; Fonduri alocate pentru 9 judeţe afectate de inundaţii – 57,8 mil.lei.” Ca şi cum o persoană şi-ar flutura ca succes îndeplinirea sarcinilor pe care le are prevăzute în fişa postului şi pentru care a fost angajat.
Îi reamintim doamnei prim-ministru că, în conformitate cu prevederile Legii nr.481/2004 privind protecţia civilă, cetăţenii care au suferit pagube ca urmare a efectelor unui dezastru au dreptul la ajutoare de urgenţă şi despăgubiri.
Înţelegem că membrilor Guvernului PSD-ALDE nu le rămâne decât să aştepte efectele schimbărilor climatice ca să mai aibă una-două realizări. Astfel se explică şi absenţa măsurilor din domeniul aferent. Să treci la realizări ceea ce i se cuvine în mod legitim cetăţeanului denotă o josnicie cruntă, caracteristică a PSD-ului, care nu mai poate fi negată de nimeni.
Comentariile portalului
Din păcate cam așa e . Fuga după decorațiuni. ..multee decorațiuni . Sarbatoarea-n sine.. nu știu cati dintre noi o mai simțim
Incă o dovadă a faptului că toată sărbătoarea asta nu mai e sub nici o formă una spirituală şi s-a transformat in una comercială.
eu zic .... sa se mareasca!