Comunicat Florin Remețan, președinte PMP Arad





În urma Congresului de fuziune între PMP și UNPR care a avut loc în data de 20.07.2016 la București, și la Arad, cele două filiale au ajuns la un consens, fiind conștienți de avantajele acestei fuziuni: structură teritorială, umană și materială mai bună, grup parlamentar format din 42 membri, reprezentanți în secțiile de votare și opoziție puternică în Parlament.
La nivel județean, 14 președinți de organizații locale au revenit UNPR, iar numărul consilierilor locali a ajuns la 56 prin venirea a 16 consilieri din partea UNPR. În CEJ, celor de la UNPR le-au revenit funcțiile de: prim vicepreședinte, secretar general adjunct, 6 vicepreședinți și 6 secretari executivi.
Depinde doar de organizarea teritorială și mobilizarea noastră pentru ca la viitoarele alegeri PMP să obțină un scor de două cifre.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!