Comunicat Beniamin Vărcuș, consilier local PSD Arad





Beniamin Vărcuș: Falcă se ascunde cu lașitate în spatele unei minciuni, una dintre cel multe
„Gheorghe Falcă minte cu nerușinare când declară public că a fost în spital în aceste zile și s-a ținut departe de politică.Acuzat în diverse surse media că ar fi parte a unui complot pentru detronarea lui Vasile Blaga din fruntea PNL, primarul Aradului cu lașitatea binecunoscută ce-l caracterizează a negat totul, inventând un pretext pentru a se disculpa.În cursul serii trecute „faraonul crăișor” vărsa venin în direct la amplitudine maximă la televiziunea de curte, strălucind ca un astru botoxat.Așa că minciuna sfruntată cu spitalizarea fictivă nu stă în picioare și demonstrează încă o dată ce caracter translucid are personajul. Da, evident că e bolnav, de obsesii Psd-iste, de coșmaruri cu Victor Ponta și multe altele care nu încap într-un comunicat ci mai degrabă într-o carte sau compendiu.Pentru cei care n-au pupat poala liberală ce miroase încă puternic a Traian Băsescu e chiar totuna că pleacă Lolek și vine Bolek, însă jocul de Iudă provincială pe care-l practică primarul arată exact câți arginți valorează ca om și politician”, afirmă consilierul PSD Arad Beniamin Vărcuș.
Comentariile portalului
Care sunt alegațiile belicoase? Dacă ți se par spusele lui Pinocchio vorbe de om normal, bravo ție.
Cineva categoriseste pe altii ca fiind fanatizati dar posteaza maniacal si consecutiv aceleas alegatii belicoase "standard" prin toate comentariile indiferent ca in articol e vorba de C.G. sau nu (...)
Și UE vrea să investească 300 milioane de euro prin țările din Africa (colonii franceze), dar nu mai spuneți la nimeni ! Ar trebui scris și despre ce se întâmplă (...)