Începutul de secol XX a însemnat pentru Arad o perioadă de maximă înflorire. Orașul, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, a luat – propriu-zis – naștere în acea perioadă. Era și epoca în care trăiau mulți baroni bogați care s-au luat la „întrecere” să-și demonstreze unul altuia că locuința sa e cea mai impozantă și cea mai modernă. Pe lângă electricitate și încălzirea centralizată a locuințelor, o inovație tehnologică a vremurilor este, fără doar și poate, lifturile. Un astfel de lux a fost inițial introdus, în anii 1910, în două clădiri arădene: Palatul Ortutay și Palatul Bohuș.

Primele lifturi din istorie au apărut ca o necesitate pentru a muta materie primă grea, cum ar fi cărbunele sau cheresteaua, funcționând inițial cu puterea aburului. Primul lift electric a fost creat de Werner von Siemens, în 1880, în Germania, după care ideile lui Siemens au fost preluate de inventatorul Anton Freissler, care și-a clădit o afacere profitabilă în Imperiul Austro-Ungar. Viteza și siguranța lifturilor au fost îmbunătățite considerabil de Frank Sprague, care a adăugat controlul pentru etaje. Din 1900 existau deja lifturi complet automatizate, dar pasagerii erau foarte ezitanți în a le folosi. Aflăm de pe Wikipedia că abia în 1945, din cauza unei greve a operatorilor de lifturi din New York, au fost introduse butonul de oprire de urgență și telefonul de urgență.

Primul lift din Arad, într-o clădire cu începuturi enigmatice

Este de la sine înțeles cât de modernă a fost clădirea de pe strada Deák-Ferenez (actuala Mihai Eminescu), care a fost dotată în 1911 cu primul lift din Arad. Imobilul se numește Palatul Ortutay și avem foarte puține informații referitoare la cine l-a construit. Am întrebat mai mulți oameni din domeniu din oraș, nimeni însă nu a putut spune cu certitudine cine este arhitectul clădirii. Se presupune că ar fi Lajos Szantay, însă nu este sigur. Stilul arhitectural e departe de obinșuitul secession, e mult mai simplă în detalii, deși conține anumite elemente florale. La fel de greu aflăm și detalii despre cine a fost înstărita familie Ortutay. Cunoaștem doar că inițial Palatul Ortutay a aparținut unui anume Ortutay Gyula. Dintr-un articol scris de Peter Puskel, aflăm că Ortutay Gyula a fost director al Băncii Comerciale. Tot aici, în clădirea cu primul lift din Arad, a avut sediu, în perioada interbelică, Foto Clubul Arădean (înființat de Jacques Faix), clubul deținând un laborator foto, o bibliotecă de specialitate cu sală de lectură și o sală mare de ședință, după cum aflăm din cartea „Turnul de apă și împrejurimile”, scrisă de Horia Truță.

Ca o curiozitate, menționăm că în primul deceniu al secolului XX, în clădirea respectivă funcționa și un magazin cu obiecte importate din Germania. „Înştiinţare. Aduc la cunoştinţa on. public, că mi-am deschis prăvălia de decoraţii de Niirenberg, jucării pentru copil şi articli de modă pentru bărbaţi în sfcr. Deák-Ferenez nr. 29, în casa Ortutay”, anunța patronul în ziarul Românul în ianuarie 1914. Din 1944, clădirea a devenit sediul Comitetului Județean al Uniunii Tineretului Comunist, iar apoi locuință a familiei președintelui Consiliului de Avocați din Arad, Pavel Neamțu.

Liftul a fost scos din uz în 1950. O doamnă care locuiește la etajul al doilea al imobilului ne-a spus că actuala asociație de proprietari chiar a dorit să îl demonteze complet, ca să pună un lift nou cu care să își poată urca lemnele de foc, însă Primăria Arad le-a interzis acest lucru pe considerentul că liftul e parte din istoria locală. Aplaudăm răspunsul municipalității, în acest caz.

Următorii arădeni din istorie care au avut luxul să dețină, nu unul, ci patru (!) lifturi au fost proprietarii Palatului Bohuș.

Impozantul Palat Bohuș, de pe strada Zrinyi (actuala str. Vasile Goldiș), a fost proprietatea unei extrem de importante familii de moșieri/baroni (Bohus László), de origine slovacă. În moșia acestora de la Șiria, potrivit Kölcsey Egyesület, în august 1849 s-ar fi negociat condițiile și s-a convenit depunerea armelor și capitularea armatei revoluționare maghiare în fața trupelor țariste conduse de generalul Frolov.

Strada din Arad pe care a fost construit palatul  lor era considerată un epicentru al vieții sociale arădene, parterul palatului fiind plin de magazine, sediu de bancă și primul cinematograf „proiectat exclusiv pentru această destinație”, pe numele inițial de Cinema Apollo (apoi Studio).

Familia Bohuș nu s-a jucat, când venea vorba de lux! După ce și-au demolat vechea clădire cu un etaj, veche de 150 de ani, au dat comandă să se construiască cea mai impozantă clădire din oraș, ceea ce putem spune cu siguranță că au și reușit. În primul rând, se spune că ar fi plătit Consiliul Local să închidă ochii și să ignore articolul din lege care interzicea pe îngusta stradă o clădire atât de înaltă. Clădirea a fost construită în 1913 de către marele arhitect Lajos Szantay, în stil „secession geometric”, fiind prima clădire din Arad în a cărei construcție s-a folosit, la planșee, betonul armat. Este cea de-a doua clădire arădeană care a fost dotată cu lift… dar nu cu unul, ca în cazul Palatului Ortutay, ci cu patru! E interesant cum timpul își trece mantia uitării peste orice… astăzi, proprietarii care ne-au dat voie să fotografiem liftul rămas la vedere, nici nu știau că în imobil existau patru astfel de lifturi, ci știau doar de încă unul, dar care este într-o parte încuiată a clădirii, lipsit de acces.

„Un palat întins pe trei străzi cu front stradal de cca. 200 m, cu parter, etajele I, II, III și parțial IV, cu patru intrări, cu patru scări din marmură și patru lifturi”, aflăm de la Ujj Janos, în albumul „Szántay Lajos și palatele sale”. Astăzi, dintre acele patru lifturi, doar unu mai este la vedere, deși e scos din uz. Acesta se află chiar în dreptul scărilor de acces principal, dinspre strada Vasile Goldiș.