joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Colectiv de Oscar și ura din online-ul nostru

    de Valer Mărginean | 27 aprilie 2021, 8:22 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    (foto: soulandpeace.com)

    „Colectiv” nu a primit Oscar-ul sperat. Pentru unii, asta este o înfrângere, motiv suficient pentru a porni valul de comentarii critice. Jurnalistul Cătălin Țepelin de la Gazeta sporturilor prezintă, într-un articol dedicat contribuției presei la realizarea acestui prim film românesc nominalizat de Academia Americană de Film pentru un premiu Oscar (ba, chiar la două categorii!), câteva exemple de „stropi” din acest val. Iată unul edificator: „tolontaneeee, dute ba acasa ca tu si aia de la gazeta n aveti habar de presa baaaaa” (am respectat „ortografia” autorului, evident, semnat cu un pseudonim). Atât a înțeles, săracul…

    Deși pornit de la un premiu ratat, ca să folosesc un termen fotbalistic, semnalul lui Cătălin Țepelin este destul de puternic pentru a declanșa, singur, o alarmă ce s-ar putea propaga până în zona din care izvorăsc astfel de mesaje. Totuși, merită să mai aprindem un beculeț pentru a devoala ceva mai mult din această zonă gri din care apar mesajele de natura celui prezentat mai sus.

    Odată cu prăbușirea presei tipărite (din motive în primul rând financiare, dar nu numai), ziariștii s-au reorientat spre online, un mediu ce părea mult mai ieftin, simplu și prietenos. Nu voi face o analiză comparativă a celor două modalități de a transmite cititorilor materialele de presă (nu de a face presă, pentru că penetrarea mediului online nu a modificat nici genurile jurnalistice, nici regulile de concepere a articolelor, ci distribuția acestora, transmiterea către cititori), dar îmi doresc să atrag puțină lumină spre două unghere atât de mult discutate încât mulți cred că nu mai este nevoie de vreo explicație:  comunicarea și libertatea de expresie. Desigur, nu voi comite păcatul de a încerca o analiză științifică a celor două concepte…

    Este de la sine înțeles că presa înseamnă comunicare, născută din lipsa de comunicare a deținătorilor de informații. Cine crede altceva, să încerce să-și imagineze o lume în care comunicarea informațiilor ar fi lăsată exclusiv în seama deținătorilor acestora. Cum ar fi, de exemplu, ca toate informațiile despre accidente, tarife la utilități, procesul de legiferare (de la consiliile locale, la parlament), activitatea aleșilor sau a numiților de toate felurile, buget, cheltuieli din fonduri publice, inclusiv achizițiile în cazul marilor sau micilor investiții, politicieni corupți, abuzuri ale autorităților sau funcționarilor, abuzuri ale tuturor celor ce au o anumită putere de decizie și așa mai departe, cum ar fi, deci, dacă toate aceste informații ar fi comunicate exclusiv de primării, guvern, parlament, poliție, companii, regii etc.? Ar fi o minunăție, nu-i așa? Am face conjunctivită de-atâta roz cât ne-ar fi livrat zilnic.

    De altfel, lipsa de apetit pentru comunicare a LOR (a celor amintiți mai sus și a altora, nenumiți), a dus la necesara apariție a presei. Din păcate, oricât încearcă presa să afle cât mai mult din activitatea deținătorilor de informații de interes pentru cetățeni, oricât ne-am perfecționat noi în activitatea de „culegere a informațiilor”, cu greu reușim să-i „batem”. Pentru că și ei s-au perfecționat – este exact ca în lupta dintre infractori și polițiști: infractorii se mișcă și se dotează mult mai repede și mai bine decât polițiștii! Vă lăsăm plăcerea de a ghici, în lupta noastră cu deținătorii, cine este în situația polițiștilor din exemplul dat… Oferim ca element ajutător, tocmai filmul Colectiv, născut dintr-o lungă investigație de presă, în care au fost scoase la lumină multe dintre tarele sistemului sanitar, dar și politic românesc, multe minciuni, multe nemernicii… Vă mai amintiți cum se lăuda ministrul Sănătății, Bănicioiu, că totul este în regulă, că există dotări, medicamente, specialiști și că nu-i nevoie de ajutor din străinătate pentru salvarea victimelor? Dar de „minunatele” isprăvi administrative ale primarului Piedone?

    Așadar, presa a apărut ca o necesitate și continuă să existe tot ca o necesitate. Ca o alternativă la minciunile LOR, la ascunderea sau denaturarea adevărului. Ca un serviciu privat de interes public care nu doar prezintă informațiile ascunse, dar încearcă să le și explice.

    Cu toate acestea, nu cred că există articol care să nu aibe în subsol comentarii ostile, unele chiar jignitoare sau obscene. Așa, putem trece la al doilea concept, libertatea de expresie, un deziderat al presei chiar și în perioada în care prima lecție de jurnalism era: „Scrii de vezi, dar vezi ce scrii”! Dar nu numai al presei, libertatea de a te putea exprima liber, a fost, este și cu siguranță va fi un deziderat al tututor oamenilor. Cum înțelegem această libertate și cum o punem în practică, este o altă discuție. Nu caut, acum, cauzele, dar este cert că am ajuns în situația în care scriem nu doar „ce vedem”, ci orice și oricum (ce vedem sau nu, ce înțelegem sau nu, ce știm sau nu). Iar online-ul este mediul perfect pentru exercitarea libertății de a scrie absolut ce vrem. Presa, mai puțin, nu pentru că ar fi subiecte tabu (evident, în afara celor  prevăzute în legi, cum ar fi cele ce privesc siguranța națională), ci pentru că este obligată să respecte anumite reguli, anumite standarde. Pe de altă parte, fiecare jurnalist care se respectă și își respectă cititorii își impune anumite restricții de limbaj, fără să își simtă afectată libertatea de expresie (precizarea asta este necesară pentru cei care se simt loviți în libertate atunci când le sunt cenzurate unele idei sau cuvinte).

    Comentariile din subsolul articolelor sunt expresia libertății depline de exprimare. Oricine are ceva de spus despre subiect sau despre articol, este liber s-o spună și chiar este bine să nu se abțină. Pentru presă, comentariile astea sunt, în primul rând, feedback. De care are nevoie ca să înțeleagă cum se „cumpără” fiecare articol, fiecare subiect, fiecare ediție, așa cum pe vremuri se cumpărau ziarele. Unele dintre aceste comentarii sunt repere (presa are nevoie de câte un „far” ca să nu se rătăcească prin oceanul de șmecherii și minciuni pe care navighează în căutarea știrilor), îi arată greșelile (oameni sunt și ziariștii!). Altele sunt pur și simplu dovada scrisă și lansată în mediul online că sistemul de educație este în mare declin, fie că vorbim despre școală, fie despre educația primară (cei șapte ani de-acasă, cum i se spunea pe vremuri).

    Nu cred că există ziarist, publicist în mediul online, care să nu fi avut parte de comentarii mai puțin măgulitoare. Și vă asigur că în fața unor astfel de comentarii, care nu îți arată greșeli, ci îți pun la îndoială calitatea de ziarist, care te jignesc fără noimă, îți vine să răspunzi la fel. Dar nu poți. Ești ziarist, ai de apărat o reputație obținută după multă muncă, ai de respectat un blazon. Nu atât al tău, personal, cât al presei căreia îi aparții. Și-apoi, cui să răspunzi? Unui „curajos” care, din spatele unui pseudonim spune că nu ești ziarist? Sau altuia care n-a descoperit cratima dar te acuză că nu știi să scrii corect în limba română? Ori celui care te face hoț, mincinos, profitor, idiot sau mai știu eu cum?

    Da, este trist când, după ce ai muncit câteva luni pentru o serie de dezvăluiri despre corupția din sistemul sanitar, care a dus la moartea violentă a unor tineri nevinovați, după ce munca ta și a celorlalți colegi a devenit un film premiat în Europa și foarte apreciat în SUA, apare un „pseudonim” și-ți scrie în clar „dute acasă”, motivând doct: „n aveti habar de presa baaaaa”.  Este trist și nedrept. Dar așa arată activitatea unui hater care posibil să fi scris mai mult decât a citit. Și a urât tot, zi și noapte, lună de lună, an de an. El, hater-ul, este cel care se hrănește cu ură, care răspândește ură, care nu poate trăi fără ură. Iar online-ul îi oferă mediul perfect pentru a se ascunde și a împroșca ură.

    O definiție interesantă a hater-ului a fost dată de bloggerul Radu Dumitru, un inginer electronist din București, la provocarea unui alt blogger, Andrei Cismaru: În domeniul nostru, omul frustrat care spune ceva rău despre tot ceea ce faci sau zici, fără vreun motiv bun, din simplul motiv că ura se cultivă ușor și se exprimă la fel de ușor de la adăpostul anonimatului oferit de tastatură”.

    Mai frumos decât: hater – de la verbul englezesc to hate = a urî…

    Articolul lui Cătălin Țepelin poate fi citit aici.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 1. Domnu’ autor comentarii critice primește aproape orice persoană publică care apare online. Împreună cu internetul A venit la pachet într-un fel și toată această ” hetăreală” . Te uiți la un clip despre orice pe YouTube sau articole aiurea scrise pe orice subiect în presa internațională și nu există sa nu găsești hateri. Problema la noi este că „persoanele publice” sunt prea gingașe.
      2. Presa scrisă din România a dispărut datorită „profesionalismului” in primul rand și a îndobitocirii populației în al doilea rând. Este groaznic să iei în mână un ziar și să îl compari cu orice de afară. Mizerii, articole copy+paste după articole străine…traduse de toată jena și fără a se dezvălui sursa.
      Așa am fost mereu de la muzică până la presă n-am făcut altceva decât să copiem și acum culegem roadele.
      Totuși Presa cu co..ie a apărut în România…o fac cei de la recorder, România te iubesc, pressone și câțiva de la libertatea. Toți tineri și dornici de schimbare. In rest pupincurism de o culoare sau alta.
      Vorbiți despre presă aruncată în derizoriu de cititori…de ce nu deveniți un fel de recorder din Arad? Ce vă oprește ? Lipsa de subiecte nu cred!
      🤭

      In ziua de azi ai nevoie de un telefon de Doamne ajută și reportajul e gata. Ziarist e ăla care incomodează prin întrebări, care agasează autoritățile dacă nu-și fac treaba nu c ce scrie numai despre rahatul din politică și un clip pe YouTube cu un sef de miliție care se bâlbâie sau un director de instituție publică care o dă în lambada fac mai mult decât 7 mil. de pagini scrise.
      Nu doar politicul interesează stimabili jurnaliști. D e exemplu departe de mine de a pupa in fund autorul dar până acum articole ca cel despre Dedeman lipseau cu desăvârșire.

      +4 voturi
      +1
      -1
      • @Arădean (sau să vă spun „domnu autor de comentarii”?) mă puneți într-o situație dificilă. Îmi este greu să vă contrazic, pe fond. Aveți dreptate în multe dintre cele scrise. Doar că, după cum cu siguranță ați observat, nu mi-am propus să fac o analiză a activității presei românești și nici să devoalez cauzele care au dus la starea ei actuală. O asemenea întreprindere ar fi nu doar foarte grea, ci și sensibil subiectivă. Cum să faci o presă de „mare nivel” dacă receptorul nu dorește așa ceva? Vă mai amintiți perioada în care presa românească mustea de dezvăluiri și anchete, cu dovezi, cu trimiteri etc? Ei bine, vă mai amintiți și care a fost reacția „societății civile”, a cetățenilor? Vă înțeleg și vă dau dreptate în multe dintre observațiile pe care le faceți, dar v-aș întreba: dacă ați fi fost în situația ziariștilor, cât ați fi continuat să dezvăluiți și să anchetați fără niciun rost? Să știți că doar lipsa de reacție a societății a făcut presa să apeleze (sigur, prin mesaje mai degrabă subtile) la autoritățile statului.
        Despre deprofesionalizarea presei ar fi multe de discutat, dar nu știu dacă aici este cel mai potrivit loc – e ca și cum ne-am propune să discutăm într-un restaurant desrpe deprofesionalizarea ospătarilor… Sigur, m-aș bucura să pot participa la o dezbatere/discuție pe această temă, într-un cadru civilizat, cu participarea principalilor „actori” implicați (după părerea mea: jurnaliști, patronat de presă, societate civilă/consumatori de presă, politic, administratie publică). Să vedem cine ar avea curajul să organizeze o asemenea întâlnire…
        Oricum, vă mulțumesc pentru mesaj și vă rog să primiți asigurarea că nu comentariile mă deranjeazp, ci vulgaritatea și agresivitatea gratuită a unora dintre acestea.
        Vă doresc sărbători fericite!

        0 voturi
        +1
        -1
    2. Ziariștii, majoritatea, au profitat de orice ocazie să se facă de râs. Articole tâmpe, incoerente, grețos de subiective, înregimentări politice, funcții în administrația publică pentru ei sau apropiații lor etc.
      Comentatorii? Da, o grămadă de idioți care nu fac altceva decât să înjure și orice raționament este de tipul ”ba pe-a mă-tii!” dar și o grămadă de oameni revoltați de armonia cu politrucii și tembelismul interesat al unei prese tot mai jenante. Mulți oameni siderați de monstruozitățile care ar trebui arătate și condamnate, aberații care stau ascunse? De cine? De presă!
      Presa miluită, mituită, compromisă și trădătoare a rolului ei. A patra putere – o târfă de tiriști.
      Comentatorii sunt adesea singurii care mai fac presă adevărată – e adevărat ca la un nivel mai modest !!! dar de bună-credință.
      Acuzați ura care se manifestă la comentatori? Uitați-vă să vedeți că 95% de presă nu face altceva decât să instige la ură, la dezbinare, să bage bățul prin gard. Partidele din asta trăiesc, politicienii se înjură, desființează, mint, manipulează și instigă la ură – lucruri ce n-ar fi posibile fără ajutorul presei.
      Care este ultima oară când presa s-a poziționat ferm, clar și consecvent pentru susținerea unui interes public al cetățeanului? Niciun exemplu?

      --1 voturi
      +1
      -1
    3. Presa este oglinda politicienilor si a societatii romanesti,. Dupa politicieni, cealalta jumatate din vina pt. felul in care a ajuns Romania, se datoreaza presei.
      Slugarnicia totala a presei, exact ca intr-o tara ilibearala, a fost in cazul fostului ministru al sanatatii , V.V..Nu am mai vazut ca absolut toata presa sa atace un singur om, nu credeam sa mai apuc astfel de zile.
      Cand scrii un articol despre un comentariu…
      Tolontan nu e cel care nu a facut nici o investigatie despre afacerile fostului sau patron, Voiculescu(felix) ?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.