Cod galben de furtuni, până duminică seară! Avertizarea se aplică și pentru o parte din județul Arad





Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben pentru 31 de judeţe din Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, Muntenia şi Transilvania, precum şi din zonele de munte, unde până joi seară vor fi furtuni, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. Instabilitatea atmosferică va continua în toată ţara, până duminică seară.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualuzat informarea privind manifestări de instabilitate atmosferică, aceasta fiind valabilă de joi, de la ora 12.00, până duminică, la ora 23.00.
„În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala în zilele de joi, vineri şi sâmbătă (10, 11 şi 12 iunie), îndeosebi după-amiaza şi seara, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest şi va cuprinde toate regiunile”, a transmis ANM.
Codul galben vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Comentariile portalului
Nu vă faceți griji. Acești copaci plantați de primăria, mâine- poimâine ( peste 120 - 140 de ani) ne va asigura un parc ca- n poveṣti.
== BALIVERNE DE CARCIUMA == TOCMAI AU TAIAT 6,5 MLD EURO DIN FONDURILE PNRR . -- CUM PRIMA DATA SE TAIE DE LA SANATATE SI EDUCATZIE ESTE CLAR CA SUNT SANSE F MICI SA (...)
Comentariile despre viceprimarul uSserist, care se ocupă de arborii din municipiu, nu le publicați ? Mergeți și luați-l la întrebări, că în campanie se făceau recomandă (...)