CMCA și CCJA vor să te aburească de 40 de ori ca să admiți cât de mișto e Aradul. Suma „băgată” în proiect se ridică la 200.000 lei | Video





„Inspir Arad”, cel mai nou proiect de promovare al Aradului demarat de Centrul Cultural Județean Arad și Centrul Municipal de Cultură, poate fi privit din două perspective: fie că se chinuie din răsputeri să prezinte o variantă utopică a urbei noastre, cu scopul de a ademeni potențiali turiști care habar nu au de fapt cum stă treaba pe aici, fie că e doar încă o modalitate de a mai mânca niște bani din bugetul local la care oamenii să nu prea comenteze, căci sunt șantajați emoțional cu „mândria” și „iubirea” locală, căci… în definitiv, nu merită orașul nostru scump și drag promovare?
Inițial am văzut trailer-ul proiectului (vezi jos), unde ne sunt prezentate diferite persoane mai mult sau mai puțin cunoscute din Arad, într-un video parcă desprins din ceva vis frumos, diafan, care doar aduce a orașul în care locuim, care parcă ne arată o variantă a ceea ce ar putea însemna orașul, dar nu ceea ce este el cu adevărat. Așa ca și cu reclamele de asigurări de sănătate cu oameni vârstnici care fug pe câmpie, ținându-se de mână, foarte fericiți că sunt la pensie.
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ne-au fost prezentate primele trei videouri. Acestea prezintă subiecte care oricum au tot fost prezentate în presa locală: Muzeul calculatoarelor, „Vătmănița” – un pretext de a arăta imagini doar cu Imperio – și proiectul de reabilitare a Secției de Boli Infecțioase Copii al Cetății Voluntarilor / Anamaria Nyeki (în care chiar ea spune: „nu cred că există arădean care să nu știe de proiectul nostru”).
O simplă vizualizare a prezentării proiectului ne poate indica îndată că „Inspir”-ul nu face neapărat trimitere la ideea de a inspira aer proaspăt în plămâni ci, poate, mai degrabă la anumite substanțe niscai ilegale, căci numai așa poți lua pe de-aievea ceea ce vezi acolo: oameni fericiți, fețe zâmbitoare, armonie, oraș frumos, european, îngrijit, întreținut, autostradă, gară modernă, pistă de biciclete, spital renovat, școală de elită… ce mai, un vis, un delir, un trip halucinant.
Să vedem și datele „tehnice” din spatele ideii acesteia fabuloase. Am fost curioși cine va executa aceste 40 (patruzeci!) de viitoare filmulețe prin care vom fi convinși, indubitabil, cât de mișto e să trăiești în Arad și, mai ales, am fost curioși câți bani vor „suge” din buget.
Regizorul, cel care a venit cu propunerea, este regizorul Tedy Necula. Toată treaba asta costă 202.000 lei în total.
Suma de 130.000 lei va fi acoperită din bugetul local, prin Centrul Municipal de Cultură (CMCA), din care 78.000 lei pentru 12 filmulețe și diferența pentru cazare, masă și transport pentru echipa de filmare.
La acestea se mai adaugă suma de 72.000 lei, care va fi acoperită de Centrul Cultural Județean Arad (CCJA), în patru tranșe egale, pentru alte 12 filmulețe.
Asta înseamnă în total 24 de filme, însă regizorul ar vrea să realizeze 40 până la urmă.
„INSPIR ARAD este o campanie – brand de oraş în cadrul căreia se vor realiza 40 de filme cu arădeni care povestesc despre visul lor, modelele lor şi ce iubesc la oraşul Arad. Haideţi să redescoperim Aradul împreună!”, a anunțat CCJ Arad.
Inițiatorii proiectului au mai precizat miercuri că proiectul inspirațional vizează atât municipiul, cât și județul.
Videourile vor fi prezentate pe Facebook, Instagram și la toate evenimentele majore organizate de CMCA sau CCJA, la Arad și în județ. Naratorul este actorul Adrian Păduraru.
Oamenii prezentați în videouri au fost selectați prin întocmirea unei liste după un research prin presa locală, susțin inițiatorii proiectului.
Firma care produce aceste filmulețe este OCN din capitală. Comanda s-a făcut printr-o achiziție directă, nu prin licitație.
Toate bune și frumoase, deci ne-am lămurit și că e mai mult pentru arădeni, nu pentru străini, în definitiv e în limba română, deci maxim putem vorbi de turiști veniți din alte orașe ale țării… Dar totuși, întrebarea noastră este: merită 202.000 lei pentru ca oamenii să distribuie de câteva ori și să dea like la niște filmulețe care arată, per ansamblu, aceleași și aceleași lucruri despre care au tot auzit de-a lungul timpului? Mulți poate vor spune un DA răspicat, căci exact aici e „schema”: șantajul emoțional, patriotismul local, mândria că orașul are lucruri excepționale, chiar dacă noi nu le observăm de toate celelalte lucruri neexcepționale care în realitatea zilnică înclină balanța către mediocritate. Cum ai putea spune NU la așa ceva?
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)