marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    CMCA a pregătit criteriile de selecție pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor pe „cultură”, „educație-tineret”, „sport de performanță” și „sport pentru toți”

    de Raluca Medeleanu | 16 ianuarie 2022, 1:03 PM | Administraţie

    0

    Centrul Municipal de Cultură Arad (CMCA) se pregătește să înceapă procedurile de primire a cererilor privind acordarea de finanțare nerambursabilă pentru proiectele din patru programe prestabilite. Dintre acestea, un program cuprinde proiecte cu privire la domeniul cultural, unul pentru proiecte educative – de tineret, iar două pentru sport (de performanță și „pentru toți”).

    În cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal de marți, 18 ianuarie, va fi supusă la vot, pe rând, metodologia privind documentația care va trebui întocmită de cei care doresc să solicite astfel de finanțări nerambursabile, pe cele patru domenii menționate. Astfel, la o dată care încă nu a fost stabilită, asociațiile, cluburile ori instituțiile de învățământ interesate, vor participa la o selecție, după criterii prestabilite, care vor fi anunțate în curând și pe site-ul oficial al Centrului Municipal de Cultură Arad (fiecare solicitant trebuie să întocmească un anumit punctaj, minimul fiind de 50 de puncte, iar maximul 100 și să treacă prin mai multe etape de selecție).

    CMCA are obligaţia să răspundă în scris și e-mail solicitărilor pentru clarificări, cu cel puţin 4 zile înainte de data limită de depunere a proiectelor. În situaţia în care la data limită de depunere, există un singur solicitant înscris, CMCA are obligația să repete concursul, iar dacă și atunci se înscrie doar un solicitant, concursul se va desfășura conform prevederilor Regulamentului supus votului de consilieri în ședința din 18 ianuarie. Proiectele pentru fiecare domeniu se depun în plic sigilat şi ştampilat la sediul CMCA din Arad, Bd. Revoluției nr. 97, ap.4, Secretariat – Registratură, sau se transmite prin poștă la adresa instituției.

    Ce fel de proiecte pot fi depuse pentru finanțare

    La domeniul „Cultură”, ariile tematice pentru care se pot depune cereri de finanțare: arte vizuale, dans, muzică, teatru, patrimoniu cultural național, educație culturală (concursuri cu tematică culturală, tabere de creație, expoziții, târguri, seminarii, simpozioane, mese rotunde, dezbateri, conferințe, evenimente, întâlniri de lucru, ateliere de lucru, schimburi culturale internaționale, reprezentări internaționale etc.), activități muzeale, literatură, diversitate culturală și altele

    La „educativ – tineret”, proiecte care pot fi depuse sunt cele cu privire la: stagii/cursuri; concursuri; tabere; festivaluri; campanii; caravane; expoziţii; târguri; manifestări sportive şi turistice; cluburi de tineret; seminarii; simpozioane; mese
    rotunde; dezbateri; conferinţe; centre de resurse; bănci de date; biblioteci electronice; conferinţe de presă; pagini WEB; evenimente, întâlniri de lucru; ateliere de lucru; schimburi internaţionale de tineret; reprezentări internaţionale etc.

    La „sport de performanță”, respectiv „sport pentru toți”, cererile de finanțare pot fi depuse de către structurile care respectă criteriile şi condiţiile de acces la fondurile publice care trebuie îndeplinite de către structurile sportive, unitățile și instituțiile de învățământ pentru asociațiile sportive școlare și universitare, alte organizații și instituții pentru proiecte și programe sportive, așa cum sunt enumerate la art. 18ˆ1 alin. (2) din Legea educației fizice și sportului nr.
    69/2000, cu modificările și completările ulterioare.

    Data apariţiei anunţurilor şi afişarea pe site-ul CMCA trebuie să fie cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor. Metodologia de finanţare se va putea obţine de la sediul CMCA sau descărca de pe site-ul CMCA
    (www.cmcarad.ro).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.