joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    CJRAE Arad, gazda unei conferințe internaționale

    de Special Arad | 8 martie 2022, 8:29 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    „Asigurarea egalității de șanse prin management educațional și servicii de asistență psihopedagogică, în contextul distanțării sociale” a fost titlul ce a reunit, la Arad, specialiști în domeniul psihologiei, psihopedagogiei, asistenței educaționale și managementului în educație din 15 țări, de pe 4 continente.

    Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Arad a fost,  în perioada 3-5 martie, gazda unei conferințe internaționale la care au participat peste 250 de psihologi, profesori consilieri școlari, mediatori școlari, profesori logopezi, cadre didactice, manageri în educație, reprezentanți ai ONG-uri și voluntari. Fiecare dintre aceștia, suplimentar activității de predare, se implică în mod direct, în proiecte, studii și colaborări internaționale din sfera consilierii psihologice și educaționale sau a psihologiei clinice și psihoterapiei, cu scopul de a implementa măsuri și politici pentru un act educațional conform cerințelor actuale.

    Deschiderea conferinței a avut loc în prezența ministrului Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, a vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc, al inspectorului școlar general al IȘJ Arad, Marius Göndör, a rectorului Universității „Aurel Vlaicu”, Ramona Lile, și organizațiilor partenere, care au subliniat necesitatea organizării unor conferințe tematice, având în vedere că de doi ani de zile, experimentăm situații inedite, pentru care nimeni nu a fost pregătit nici profesional, nici la nivel psihologic.

    Pe parcursul celor 3 zile de conferință au fost abordate teme cu aplicabilitate practică în activitatea specialiștilor participanți, ideile promovate aducând inovație și constituind resurse noi în domeniul profesional. „Profităm de orice ocazie pentru a împărtăși din experiența noastră și, de asemenea, pentru a vedea cum se lucrează în alte sisteme în această perioadă, când mediul on-line este dominant. Mă bucur și le sunt recunoscător tuturor colegilor care ne-au împărtășit din experiența lor. Au fost trei zile pline, în care s-au discutat cele mai actuale probleme, într-un domeniu sensibil, raportat la faptul că în ultimii doi ani misiunea noastră a fost îngreunată de obligația de a comunica on-line din cauza pandemiei”, a declarat Ovidiu Toderici, director CJRAE Arad. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Arad, Consiliul Județean Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” și Asociaţia Equilibrium.

    0291edf2 0379 4fe7 8ad2 84160faa7dc9

    „Avem un respect deosebit pentru efortul cadrelor didactice și al părinților, de adaptare la situația actuală, pentru că au alocat resurse și timp suplimentar astfel încât actul educațional desfășurat prin mijloace electronice să fie cât mai aproape de școala tradițională. De asemenea, reafirm ideea că luarea deciziilor la nivel local, cât mai aproape de beneficiar, scurtează timpii de reacție și eficiența acțiunilor, ceea ce în perioadele de criză este și mai vizibil. De aceea, eu consider că descentralizarea, inclusiv în Educație, trebuie să continue, iar Consiliile Județene să primească atribuții sporite, dar și resursele necesare pentru o susținere adecvată a actului educațional”, a conchis Ionel Bulbuc, vicepreședinte Consiliul Județean Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.