CJA anunță că a fost așternut primul strat de asfalt pe Pâncota-Măderat





Comunicat. Una dintre cele mai importante lucrări la drumurile județene arădene, Pâncota-Târnova-Buteni a ajuns astăzi la un episod pe care localnicii îl numesc istoric. După 60 de ani de la ultima intervenție majoră asupra acestui drum, astăzi, în prezența unei echipe a Consiliului Județean Arad, constructorul a finalizat așternerea primului strat de asfalt pe tronsonul Pâncota-Măderat!
Lucrarea face parte din strategia Consiliul Județean Arad de reabilitare/modernizare a 326 km de drumuri județene în mandatul actualei conduceri. Este cel mai ambițios proiect de modernizare a drumurilor județene și a fost premiat anul trecut la nivel național la Gala Administrației Românești.
Lucrarea, în valoare de 40 de milioane de lei plus TVA, este finanțată din fonduri europene.
„Imediat ce a venit primăvara am reluat lucrările pe șantierele din județ. Avem în faza de proiect și în lucru 326 km drumuri județene. Știu că nu putem interveni peste tot unde ne-am dori dar lucrăm la mai mult de un sfert din rețeaua de drumuri din județ așa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în Arad. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect important al județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Comentariile portalului
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)
Atât pricepi, de unde nu este nici Dumnezeu nu cere! Ramai cu industria calului, Pământul plat, reptilieni, dacii liberi- ombilicul Terrei, medicina care omoară. Plus aberațiile (...)