vineri, 9 mai, 2025

Special Arad Logo

    Circa 200 de arădeni s-au alăturat manifestării „Ro, rămâi! Un singur drum: Europa”

    de Raluca Medeleanu | 9 mai 2025, 11:44 PM | Reportaj | Știri Arad

    0

    De Ziua Europei, 9 mai, aproximativ 200 de arădeni s-au alăturat manifestării „Ro, rămâi!”, de susținere a valorilor europene, care s-a organizat și în alte șapte orașe din țară: București, Timișoara, Iași, Galați, Oradea, Brăila, Cluj, Craiova, dar și în două din străinătate: Bruxelles și Milano.

    Mesajul transmis a fost unul omonim: într-un timp în care extremismul este un pericol iminent, România trebuie să rămână unită alături de familia țărilor europene, îmbrățișând valorile Uniunii Europene.

    La Arad, manifestarea „Ro, rămâi! Un singur drum: Europa” a fost organizat de Asociația „Aradul Civic” și a avut loc în Piața „Avram Iancu”, de la ora 18:00. Vârful adunării a însumat circa 200 de arădeni, scăzând treptat după ora 19:30.

    „De 9 mai, ziua Europei, s-a ieșit în stradă, de 10 organizații civice și societatea civilă pentru a mobiliza lumea la vot în turul 2. Turul 1 a avut rezultate foarte înfricoșătoare și de aceea simțim că trebuie să facem ceva: putem posta pe social media, putem ieși… să ieși la proteste nu e o chestie care rezolvă lucruri pe termen lung, dar sunt momente când e foarte important să tragem un semnal de alarmă, să arătăm că suntem aici, că suntem activi și să îndemnăm: hai, să fim câți mai mulți împreună! Mergeți la vot! E foarte important!”, a spus Daria Bădiță-Nistor, de la Aradul Civic.

    Manifestația a fost una pașnică, fără scandări, ci doar o adunare de cetățeni, de toate vârstele, de la adolescenți la seniori, preocupați pentru soarta țării într-o perioadă delicată, de criză. Am întrebat mai multe persoane adunate în Piața Avram Iancu motivul pentru care au simțit nevoia să se alăture manifestației și am primit următoarele răspunsuri:

    ro rămâi manifest Europa (1)

    Ce au spus manifestanții

    • „Am ieșit ca în cazul unui dezastru să nu simțim că nu am făcut nimic. Că, de fapt, asta trebuie să facem: să acționăm și să ieșim din Prostia Omenească a lui Ion Creangă. Să nu mai stăm și să ne uităm la drobul acela de sare și să acționăm”, a spus un arădean care s-a alăturat manifestației.

    • „Mă aflu aici, alături de acești oameni, ca să susțin toate demersurile care s-au făcut până acum ca să ținem țara asta la un standard cât mai ridicat și susțin mai departe toată munca și încurajez oamenii să aleagă cu capul, nu cu sufletul”, ne-a spus un tânăr.

    • „Sunt aici pentru că îmi doresc o țară pro-europeană!”, ne-a spus o arădeancă.

    • „Nu mi se pare un efort atât de mare să venim pentru ceva care sperăm că chiar contează. Plus că mai vezi niște oameni cu care măcar simți că împarți aceleași decizii politice, măcar în perioada asta. Pentru mine Europa înseamnă probabil cel mai bun lucru care s-a întâmplat pentru România după perioada comunistă. Cam asta ar trebui să însemne, pentru că datorită Europei avem și cel mai bun nivel de trai de când există România. Avem acces acum și prin spațiu Schengen în toată Europa și suntem primiți ca europeni, nu neapărat ca o țară fostă comunistă”, ne-a declarat un arădean.

    • „Am ieșit să ne fie mai bine. Să trăim o viață normală, cum a fost și până acuma: în Uniunea Europeană, în NATO. Și, în rest, Doamne ajută! Sper să iasă românii câți mai mulți la vot, ăia care trebuie”, ne-a spus un alt arădean.

    • „Am ieșit în 89 ca să strigăm: «Libertate!». Am câștigat-o. Acum am ieșit să nu o pierdem. Asta e ideea: să nu o pierdem. Și să fie lumea conștientă că pericolul este atât de mare, încât mi-e teamă că drumul va fi ireversibil dacă se va merge pe traiectoria Kremlin”, ne-a sus o arădeancă.

    • „Este imperios necesar! Trebuie să conștientizăm mai multă lume că avem nevoie să rămânem în Europa, să nu schimbăm direcția. Este foarte important și foarte necesar”, ne-a spus o altă doamnă.

    • „Am ieșit pentru că e o zi frumoasă, e Ziua Europei, și noi suntem foarte fericiți că am intrat în Uniunea Europeană, cu avantajele pe care le-a adus intrarea noastră în Europa”, ne-a spus o doamnă.

    Europa Ro Rămâi Arad

    Valorile Uniunii Europene

    Principalele valori ale Uniunii Europene, conform articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), sunt după cum urmează: Respectarea demnității umane, Libertatea, Democrația, Egalitatea de șanse, Statul de drept, Respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor aparținând minorităților.

    Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre și stau la baza funcționării Uniunii Europene.

    România a fost admisă candidat la Uniunea Europeană în anul 1998 și a fost primită ca membru în anul 2007.

     

     

    Citește și:

    Viața, așa cum e – Dragă diasporă și dragi români, ce rău v-a făcut România, de-i cântați prohodul în locul Odei Bucuriei de 9 Mai?

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.