Ciprian Nichita, fost team-manager la Oțelul Galați, a murit la stadion înainte jocului cu Petrolul





Ciprian Nichita, fostul team manager al celor de la Oțelul, a murit subit chiar la stadion, cu câteva ore înainte de meciul pe care gălățenii l-au disputat de la 19:30, în compania Petrolului, în runda cu numărul 22 din Superliga. Acesta avea 51 de ani, scrie gsp.ro.
Angajat al clubului, Ciprian Nichita era implicat în luarea deciziilor și membru activ al Suporter Club Oțelul Galați. Acesta se afla la stadion în momentul producerii tragediei, cu doar câteva ore înainte de debutul oficial al gălățenilor în 2025.
Clubul Oțelul a dat vestea printr-un comunicat postat pe rețelele de socializare. Ciprian Nichita a suferit un infarct.
„Cu profundă durere și tristețe, anunțăm trecerea în neființă a colegului nostru, Ciprian Nichita, care a plecat dintre noi mult prea devreme, în urma unui infarct suferit chiar la stadion, înaintea jocului de astăzi cu Petrolul.
În aceste momente grele, suntem alături de familia sa și de toți cei care l-au iubit și respectat. Odihnească-se în pace!”, au scris cei de la Oțelul.
Mihai Stoica a reacționat după decesul lui Ciprian Nichita
„Am pierdut cel mai bun prieten și cel mai frumos om pe care l-am cunoscut. Omul care a avut întotdeauna grijă de alții, punându-se mereu pe ultimul loc. Astăzi, la stadionul echipei pe care a iubit-o, Ciprian Cipanu Nichita s-a mutat la Domnul. Odihnească-se în pace! Sincere condoleanțe familiei… Drum lin, fratele meu, vei fi cu mine mereu…”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Citește și:
Comentariile portalului
Nu am negat acceleraționismul și nici nu.mi-am propus să "lupt" cu el. Pur și simplu, deocamdată nu m-a convins. Da, bine ziceți, să mai așteptăm
Da, este o întrebare cu sens. Dar în toate direcțiile. Una este istoria și cu totul alta modul în care propaganda și ideologia se folosesc ulterior de ea. Și (...)
D-le Marginean. Ar trebui sa asteptam macar un an sa vedem cum e cu accelerationismul asta care de fapt este tendinta specifica globalistilor schwabisti de la WEF si nici Musk (...)