Cipri Rus a venit mai aproape de casă, a semnat cu Reșița. Alexandru Sabău a ajuns și el la „Milan din Banat”





După două sezoane departe de casă, la Târgu Jiu și apoi la Slobozia, Cipri Rus a venit din această vară mai aproape de Arad după ce a semnat un contract cu nou promovata în liga secundă, CSM Reșița.
Fostul căpitan al echipei UTA în anul promovării din 2020, dar și în primul sezon în prima ligă, a marcat șapte goluri pentru Unirea Slobozia în sezonul trecut și era dorit în continuare acolo și după venirea noului staff tehnic condus de Adrian Mihalcea. Cipri, însă, a ales să vină mai aproape de casă și să facă parte din proiectul celor de la Reșița. Nu a ajuns singur în Banat, împreună cu el fiind prezentat un alt jucător care a evoluat pe la Arad, Alexandru Sabău.
Sabău a jucat până în 2020 pentru Gloria Cermei de unde s-a transferat la FC Brașov. De acolo a ajuns la Petrolul, echipă cu care a promovat în prima ligă în vara anului trecut. În ultimul sezon, Alexandru Sabău a jucat pentru CSA Steaua sub comanda lui Daniel Oprița.
Ce anunță CSM Reșița pe pagina de facebook a clubului
Primele transferuri la echipa noastră:
doi arădeni, Ciprian RUS și Alexandru SABĂU!
Ciprian RUS – atacant, a fost căpitanul echipei UTA Arad la promovarea în Liga 1; a mai jucat la Dunărea Călărași și Unirea Slobozia.
Alexandru SABĂU – fundaș central, a jucat la Petrolul Ploiești și CSA Steaua.
Le dorim mult succes!
#HaiCSM #CSMReșița
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este