Cine va fi Miss Sântana 2017? Vom afla sâmbătă!
Concursul local de frumusețe Miss Sântana 2017 va avea loc sâmbătă, 1 iulie, organizat cu prilejul Zilelor Orașului Sântana, la Centrul Civic al orașului Sântana (platoul din fața Sălii de Sport), unde vor urca pe scenă Alina Eremia, Adda și Uddi, dar și trupe de dans locale. Vor avea loc demonstrații sportive de aerobic și majorete.
În cadrul concursului Miss Sântana, organizat de Primăria Orașului Sântana în colaborare cu Agenția Angels Events și Asociația Angels Organization, vor participa următoarele concurente: Tista Denisa, Feieș Florina, Horna Alexandra, Muntean Denisa, Dărău Florina Alexandra, Dinescu Maria Roberta, Budiu Luana, Tomuța Oana Daiana.
Câștigătoarea concursului Miss Sântana se va califica automat în finala concursului județean de frumusețe Miss Arad 2017, care va avea loc în data de 21 iulie la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)