vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cine sunt cei vizați de ancheta DNA-DGA în Timiș? Unul dintre aceștia este arădean

    de Special Arad | 19 ianuarie 2015, 11:38 AM | Știri Arad

    0

    Sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, al Poliției Rutiere Autostrăzi Arad dar și al Poliţiei şi Primăriei Recaş au fost luate cu asalt, în această dimineaţă, de zeci de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie, într-o operaţiune a DNA Timişoara. Conform opiniatimisorii.ro, comisarul sef Sorin Muntean conduce frâiele Inspectoratului Județean de Poliție Timiș din octombrie 2012 când a fost instalat de ministrul de la acea vreme Mircea Dușa, venit la Timișoara.  În martie 2013, Muntean avea să  ia și concursul pentru postul de șef al IPJ.

    sorin muntean ipj timis

    Acesta e de loc din Chișineu Cris, județul Arad, are 45 de ani și este de formație profesor de Fizică, dar a absolvit și Dreptul. Lucrează de peste 20 de ani în Poliție și este ofițer specialist 1. În trecut a ocupat funcții de șef la Cercetări Penale, în cadrul IPJ Timiș, șef Serviciu Cazier Judiciar și șef la Serviciul de Investigare a Fraudelor.
    Sorin Muntean nu a fost implicat până acum în vreun scandal.

    Adjunctul șefului IPJ Timiș, cms șef Florin Bolbos, este în eșalonul 2 al conducerii inspectoratului din 2010 când a câștigat concursul pentru funcție. Este din Pischia și are 41 de ani. A condus anterior Serviciul Poliției Rutiere Timiș între 2007 și 2010. Lucrează în Poliție încă din 1995.

    florin bolbos ipj timis

    Marcel Crăciunescu este în fruntea Poliției Rutiere Timiș din anul 2012. Înainte de a ajunge șef, acesta a activat mai mulți ani ca ofițer în cadrul Serviciului Circulație.

    craciunescu sef politia rutiera timis
    Soția șefului Poliției Rutiere Timiș, Gabriela Crăciunescu, este consilier județean PSD.
    Potrivit declarației de avere, comisarul șef  Marcel Crăciunescu are o casă în Ghiroda și una în Austria, nu departe de Viena, trei mașini, precum și datorii la bănci de aproape 100.000 de euro.

    Foto: opiniatimisorii.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.