O veche înțelepciune susține că întrebarea bine formulată poartă în sine răspunsul corect, în România însă nici măcar nu trebuie să formulezi corect întrebarea, ajunge să te întrebi: Cine a pus crâșma-n drum și ai răspunsurile la toate întrebările esențiale ale vieții.

În week-endul trecut, Casa Sindicatelor din Pădurice a devenit punct de reper pentru cei care doreau un vinuț sau/și ceva pe lângă, acompaniat de oareșce producții muzicale pe măsură pe scena încropită la propriu din banii contribuabililor locali, chiar dacă vizitatorii, cei mai mulți dintre ei, habar nu aveau că astfel comit cel puțin două sacrilegii monumentale și nu numai.

Pentru noi, pentru cei care știm mai multe decât ne place să credem despre povestea Casei Sindicatelor și a lăculețului cu apă tulbure din Pădurice, răspunsurile există din cele mai vechi timpuri, indiferent dacă ne place asta sau dimpotrivă.

Primul ar fi că îi înțelegem pe deplin pe cei care au hotărât ca în locul Monumentului Marii Uniri să se organizeze un festival nițel mai bahic, fiind de pe acum evident că degeaba s-a demolat clădirea cu atelierele artiștilor plastici, monumentul împletit a lui Codre nu va ajunge la Arad în acest an, așa că acest festival putea trece drept o repetiție pentru serbarea populară de la 1 Decembrie, organizată de aceia care au gândit și festivalul vinului și care va marca inaugurarea Monumentului Necunoscut al Marii Uniri din Capitala Politică Mai Puțin Cunoscută a aceleiași Mari Uniri.

Mult mai grav ni se pare sacrilegiul făcut cu această ocazie împotriva sentimentului neoprotestant, în fond nu departe se află un așezământ de acest fel, un fel de centru chiar – nu la Inspectoratul Școlar ne gândim! – așezământ-centru care abia așteaptă ca, în urma eforturilor primăriei nu atât de ortodoxe a Aradului, Casa Sindicatelor să devină ce trebuie și de ce avem nevoie în aceste vremuri tulburi: cea mai spectaculoasă și bine așezată biserică neoprotestantă din oraș.

Gândiți-vă ce realizare va fi în capitala politică a neoprotestantismului românesc: nu departe de noua catedrala ortodoxă, situată oarecum și mai favorabil, având în vedere că monumentul acela necunoscut se va găsi și ridica în cele din urmă, un edificiu care pune în umbră până și sediul Consiliului Județean, arătând în sfârsit adevăratele relații și realitățile politice ale Aradului.

Și ca să vă dovedim că nu vorbim prostii, iată, o imagine de sus a zonei din care se vede crunta realitate: Casa Sindicatelor depășeste ca volum până și Catedrala Ortodoxă, nemaivorbind de zonele virane din jur, în frunte cu fostul Tricoul Roșu, cele care odată puse la punct vor oferi noului centru penticostal o locație aproape unică.

Dar să nu mai continuăm, oricum ni se va scoate pe nas că avem ceva cu religia, că suntem niște atei denaturați și fără nimic sfânt în noi, să mergem mai departe, marcând al doilea eveniment misterios al săptămânii care a trecut și care, chiar dacă pare complet rupt de Arad, se află în aceeași zonă de preocupări și interese: ochiul dracului, adică banul, cum ar veni.

Ideea este foarte asemănătoare: cine a pus valiza-n drum, ăla n-a fost om nebun, ca să prafrazăm una dintre mucalitismele care au inundat FB-ul imediat după aflarea minunatei vești că un țăran sau, mă rog, un proprietar de terenuri din Teleorman a găsit în grădină – oare ce căuta el în grădină toamna târziu, te pomenești că era la sapă? – o valiză plină de documente despre afacerea Tel Drum, afacere în care este căutat la izmene cel mai puternic român al momentului. Nu, nu este nici Falcă, nici Bîlcea sau Ando, vorbim, desigur, de Liviu Dragnea, mustăciosul cu dinții în paragină, dar care, în ciuda acestori handicapuri evidente, are un succes nebun la oltence, asta ca să nu mai vorbim de fetele de la Inspectoratul Școlar Județean arădean.

Povestea cu valiza vine ca o mânușă la întâmplările cu toate afacerile ilicite din bani publici, afaceri din care trăiește noua elită politică a României, realizând diferențe între ei și restul poporului de care pot fi și probabil sunt ividioși până și colegii lor din UE, asta ca să nu mai vorbim de alte țări mai îndepartate, cum ar fi Costa Rica sau Madagascar.

Firesc, întâmplarea cu valiza are farmecul ei, un mister aparte care le șade atât de bine statelor paralele din țara tuturor posibilităților: nu știm ce căuta omul cela pe pământuri, habar nu avem de  ce s-a dus direct la Rise Project, un site de investigație despre care iarăși știm relativ puțin și nesigur, cert este că o țară întreagă vrea să vadă dacă Dragnea chiar și-a dat foc la valiză sau toată povestea este, ca de atâtea ori în ultima vreme, doar un foc de artificii pentru amețirea populației oricum destul de amețite de toate crâșmele care îi stau în drum, fără să mai vorbim de crâșma virtuală și universală care este Facebookul.

Așteptăm și noi, ce să facem, vom avea de așteptat mult și bine: nu e de ici-colo să nu ridici nici în zece ani un monument pe care l-ai plătit din banii proștilor care te aleg sau să nu construiești autostrăzi când tu înființezi firme de construcții de drumuri doar pentru a sifona mai ușor banii publici în proprietățile tale din Alexandria sau să finanțezi excursii în Brazilia sau chefuri cu dizeuze care se întind pe capota Merțanului de parcă asta ar fi fost disciplina lor preferată la liceele din Teleorman.

Așa cum v-am spus încă din titlu: n-a fost nebun cela care a pus Festivalul Vinului în locul Monumentului Marii Uniri de la Arad, dar nici cela care a pus valiza în drum…