joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cincisprezece migranți ascunși în TIR-uri, depistați la frontiera cu Ungaria

    de Special Arad | 6 octombrie 2021, 12:23 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    Comunicat. Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Vărșand și Nădlac II, județul Arad, au depistat cincisprezece cetăţeni din Bangladesh, India şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei automarfare încărcate cu diverse bunuri.

    În data de 05.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ulei de motor, pe ruta România-Slovacia.

    În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, patru cetăţeni străini.

    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.

    Acțiuni asemănătoare au avut loc ieri la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde polițiștii de frontieră au efectuat controlul amănunțit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni români. Conform documentelor de însoţire a mărfii, aceştia transportau piese auto și autoturisme pentru societăți din Germania și Italia.

    Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate și în autoturismele de pe platforma semiremorcii, unsprezece persoane. La cercetări, colegii noștri au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, India și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, solicitanți de azil în România.

    În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.