marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update 2Cinci victime într-un accident rutier înfiorător petrecut în urmă cu câteva zeci de minute (FOTO)

    de Special Arad | 24 aprilie 2017, 4:03 PM | Naţional

    0

    Un accident rutier în care au fost implicate un TIR şi două autoturisme s-a petrecut cu puţin timp în urmă în zona Saru. Trei victime sunt încarcerate, iar doi copii au fost preluaţi de ambulanţă în şoc cardio-respirator.

    Intervin două echipaje SMURD, o descarcerare, o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare şi cinci echipaje de ambulanţă.

    ,,A fost activat Planul Roșu de intervenție. Este vorba de o femeie decedată, doi copii de 5- 6 ani preluați de Serviciul de Ambulanță, un bărbat în stop cardio/respirator și alt bărbat preluat de ambulanță. Acestea sunt datele preliminare”, menționează Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, scrie realitateaoltului.ro.

    UPDATE

    UPDATE, 16.00. Atât cei doi copii, cât și bărbatul aflat în stop cardio-respirator au DECEDAT.

    „Este vorba de 6 victime. Un bărbat și o femeie, în jur de 35 de ani, din Craiova, decedați. Ambii au fost încarcerați. Femeia, care era și șofer, a fost găsită decedată. Pentru bărbatul găsit în stop cardio-respirator s-au efectuat manevre de resuscitare fără rezultat favorabil și a fost declarat decedat. Cei doi copii, un băiat și o fetiță, cu vârste între 3- 5 ani, au fost declarați decedați”, declară purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

     

    UPDATE 2

    Bărbatul de 63 de ani mort în accidentul din judeţul Olt era antrenorul lotului Juniori III de tenis de masă al României! În momentul accidentului, el se îndrepta spre Mioveni unde urma să participe la o competiţie de tenis de masă, anunță Digi24.
    El se afla la volanul unui autoturism Seat, iar în urma accidentului a suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fiind resucitat la faţa locului. Ulterior, el a fost preluat de o ambulanţă şi transportat în comă la Spitalul Judeţean Slatina, unde a decedat.
    Mihai Bobocică era antrenor al lotului Juniori III de tenis de masă şi urma ca în perioada 3-8 aprilie să plece, alături de 12 sportivi şi antrenorul Gabriel Poştoacă, la Câmpulung, într-un cantonament.
    În cariera sa sportivă, Mihai Bobocică a antrenat echipa de juniori de tenis de masă a Italiei, fiul său fiind campion în această ţară la acest sport. Bobocică a fost elevul antrenorului emerit Virgil Bălan.
    În accidentul din Olt, în care au fost implicate un TIR şi două autoturisme, şi-au pierdut viaţa cinci persoane, iar una a fost rănită, fiind vorba despre şoferul autotrenului. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt au declarat că patru persoane aflate într-un autoturism Ford au murit, fiind vorba despre o femeie de 32 ani, un bărbat de 38 de ani, precum şi doi copii – un băieţel şi o fetiţă – a căror vârstă nu a fost încă stabilită.

    CITIȚI MAI MULTE DETALII CU CLICK AICI

    VEZI CU CLICK AICI MAI MULTE FOTOGRAFII 

    olt 1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.