Cinci muncitori se fac că lucrează la pasajele de la CET! În acest timp, ECONOMIA STĂ

    de Lucian Dănilă | 19 noiembrie 2014, 4:01 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    Cu ocazia accidentului care a avut loc la intersecția dintre șoseaua de centură și Calea 6 Vânători, am ajuns să vedem și ritmul lucrărilor de la pasajele de la CET, celebrele pasaje care au constituit motiv de gâlceavă, nu numai electorală, între reprezentanții celor două mari partide, noul PNL și PSD.

    Pasajele trebuiau să fie finalizate în urmă cu doi ani, dar cum nu s-au mai găsit bani pentru finanțare lucrările au fost sistate. Au fost reluate în această vară, dar parcă nu ar fi fost… În afara unor balustrade galbene, și a faptului că am văzut 4-5 muncitori care se plimbă pe la fața locului, nu am văzut mare lucru. Nici utilaje, nici echipe de muncitori în adevăratul sens al cuvântului, altfel spus, aproape nimic…

    Am înșeles că lucrările trebuie să fie finalizate la finele acestui an, dar din ceea ce am văzut astăzi, NICI O ȘANSĂ!

    În tot acest timp, barierele din zona CET sugrumă circulație de n ori pe zi, cozile de mașini sunt kilometrice, nervii șoferilor sunt întinși la maxim, iar ECONOMIA STĂ. Și atunci cum să progresăm?

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.