CIA, Mc Donald’s, Forțele Navale SUA și Duracell, printre clienții companiei lui Daniel Dineș. Compania română valorează peste 10 miliarde de dolari. Urmează listarea la bursă





UiPath, prima companie românească „unicorn”, devenită între timp „decacorn”, se pregătește de lansarea pe bursa americană. Încă din februarie compania analizează acest pas, iar acum co-fondatorul Daniel Dines a anunțat că listarea ar putea să aibă loc anul viitor. Informația a fost dezvăluită într-un interviu pentru CNN.
Fondatorul Daniel Dines a dat acum un termen clar pentru oferta publică inițială. Pandemia i-a crescut afacerile, iar acum UiPath are șansa sa devină și profitabilă, nu să trăiască din banii strânși de la investitori.
Lansată în 2015, UiPath creează roboți programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților, eliberându-i de sarcinile repetitive care îi solicită inutil.
În urmă cu o săptămână, compania a atras o nouă finanțare de la un grup de investitori, obținând o evaluare de peste 10 miliarde de dolari, ceea ce o transformă din „unicorn” (denumire dată în momentul în care o companie primește o finanțare de un miliard de dolari – n.r.) în „decacorn”. Într-o altă rundă de finanțare a atras 225 milioane de dolari, obținând o evaluare post-investiție de 10,2 miliarde de dolari.
Înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. Compania a avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari şi a atras finanţare de la investitori precum Sequoia, CapitalG, Wellington Management, Sands Capital şi alţii. În 2018, a devenit primul „unicorn” din România, scrie Agerpres.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.