Un cunoscut chirurg a fost săltat pentru mită chiar în timpul unei operații. Acesta avea în buzunar 400 de euro, primiți de la o altă pacientă a Spitalului Colentina





Un cunoscut chirurg din Capitală a fost ridicat de autorități dimineață chiar din sala de operații, susțin jurnaliștii de la ProTV.
Polițiștii și procurorii l-au prins în timp ce lua mită de la un pacient care avea nevoie de o intervenție minim invazivă, decontată în spitalele de stat.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și polițiștii de la DGA l-au prins pe medicul chirurg de la Spitalul Coletina în timp ce primea suma de 500 de lei de la un bărbat din Buftea care avea nevoie de o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea unei alunițe.
Se pare că același bărbat care l-ar fi denunțat pe medicul chirurg i-ar mai fi dat acestuia mită de două ori în trecut.
Anchetatorii au descoperit în buzunarul medicului o altă sumă importantă, aproximativ 400 de euro, bani pe care i-ar fi primit în aceeași dimineață de la o pacientă.
Anchetatorii au stabilit că acest chirurg, destul de cunoscut în Capitală, obișnuia să ia bani de la pacienții săi pentru operații minim invazive, motiv pentru care acum este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.
A fost dus la audieri cu mandat de aducere. În legătură cu acest incident, administrația spitalelor din Capitală nu a comentat punctual cazul, dar a condamnat luarea de mită și a transmis că se află la dispoziția autorităților în legătură cu acest incident.
Comentariile portalului
PS Iar după ce-l veți scrie și-i veți da și un titlu, probabil veți întelege că autorul știe totdeauna cel mai bine ce vrea să transmită prin (...)
Repet: aștept cu nerăbdare articolul.
Domnului primar,cat si consilierilor lachei locali,le uram ca sa aiba nevoie cat mai curand de serviciile medicale,insa nu din comuna,ci de spital,pentru a realiza marsavia (...)