Video. Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost escortată afară din Parlamentul European după ce a întrerupt de 3 ori ședința
Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost escortată afară din Parlamentul European, după ce a întrerupt de trei ori ședința. Biroul de presă al Parlamentului European a clarificat ulterior motivele.
„În conformitate cu articolul 182 din Regulamentul de procedură (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/RULES-10-2024-07-16-RULE-182_RO.html ) Eurodeputata Diana Iovanovici Sosoacă (NI, RO) a fost escortată afară din sală după ce a strigat și a întrerupt de trei ori dezbaterea din plen. Articolul 182 din Regulamentul de procedură privind „Măsurile imediate” prevede că:
1. Președintele cheamă la ordine orice deputat care încalcă normele de conduită definite la articolul 10 alineatele (3) sau (4)
2. Dacă încălcarea se repetă, președintele îl cheamă la ordine pe deputat a doua oară, iar acest fapt se consemnează în procesul-verbal.
3. Dacă încălcarea continuă sau dacă se comite o nouă încălcare, deputatul poate fi privat de dreptul la cuvânt și poate fi exclus din sală de către președinte pentru restul ședinței.
Articolul 10 din Regulamentul de procedură stabilește standardele de conduită ale deputaților în hemiciclu (https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/RULES-10-2024-07-16-RULE-010_RO.html)”, a transmis UE.
„Putinista anti-vax Diana Șoșoacă este primul europarlamentar al legislativului care a fost exclus din Cameră după trei întreruperi în această dimineață”, a punctat jurnalistul Gabriele Rosana.
Here is far-right Romanian MEP, Diana Iovanovici-Șoșoacă (S.O.S. Romania), being forced out of the EP plenary after repeatedly interrupting the speeches by yelling until Metsola had had enough.
S.O.S. Romania are known for their goal of reclaiming territory from Ukraine. pic.twitter.com/p1dVtrX63G
— Julien Hoez (@JulienHoez) July 18, 2024
Reacția Dianei Șoșoacă
„Ați ucis oameni în România. Am fost votată de oameni”, a reacționat Șoșoacă. Ea a plecat din sală sub huiduielile celorlalți colegi, în timp ce alții aplaudau ironic.
Context
Von der Leyen, în vârstă de 65 de ani, își prezintă planurile pentru un al doilea mandat într-un discurs susținut joi, pornind de la un prim mandat în care a supervizat cel mai mare pachet de politici privind schimbările climatice din lume, un răspuns al UE de 800 de miliarde de euro (875 de miliarde de dolari) la pandemia COVID-19 și 14 runde de sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a invaziei acesteia din Ucraina.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)