luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    55 de cetățeni străini depistați de polițiștii de frontieră de la Nădlac

    de Ioana Costaș | 25 iulie 2023, 1:48 PM | Știri Arad

    0

    Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Nădlac II au depistat 55 cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare și pe la ,,zona verde”. Doar într-un singur mijloc de transport au fost depistate, ascunse, 39 de persoane.

    „În această dimineață, în jurul orei 04:40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, PAL melaminat, pe ruta Turcia-Germania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 39 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Irak, Siria și Pakistan, intrați legal în România în baza documentelor personale”, au transmis reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

    De asemenea, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul amănunţit asupra unui automarfar condus de un alt cetăţean turc. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, opt cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Irak și Siria, cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani, solicitanți de azil în România.

    Alți opt migranți au fost prinși în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00:40, de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac. Aceștia au observat, în apropierea liniei de frontieră, un grup de persoane care se deplasa pe jos pe direcția statului vecin. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de opt persoane din Nepal, Pakistan, Sri Lanka și India, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, intrați legal în România.

    Potrivit STPF Arad „având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”.â

    Citește și: 39 de migranți, introduși de polițiștii de imigrări în Centrul de Cazare al Străinilor din Horia

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.