Cetăţean bulgar, depistat la Frontiera Nădlac II cu permis de conducere polonez fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat un cetățean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere polonez fals.
În data de 13.09.2018, în jurul orei 15.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar D.A., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Audi A8.
La controlul de frontieră, cetăţeanul bulgar a prezentat, pe lângă documentele de identitate, permisul de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Polonia.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat la control nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Bărbatul în cauză a fost condus la sediul instituției pentru cercetări, unde s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere.
Cu privire la cele constatate, cetăţeanul bulgar a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 1.000 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Da.. Canalizare de pe vremea ocupării austro-ungariei... Pentru ăștia "deștepți" de la muzeu, v-aș informa ca Aradul are tunele subterane care duc la cetatea Aradului(cea de (...)
Demolatorul Hororis Cauza, merită o statuie cu girofar!😜 P.s. soclul să fie cat se poate de înalt, cică tare-i put picioarele.
In momentul in care cercetezi in stare de libertate o persoana acuzata de faptuirea a doua crime in mod sigur poti fi acuzat de favorizarea infractorului si chiar de complicitate !