Cetatea a rezistat! Șiriana și-a pus piedică în drumul spre promovare într-un meci halucinant la Săvârșin





Cetatea din Săvârșin a rezistat în fața echipei venite de la poalele cetății din Șiria. A fost un duel direct pentru promovare între Cetate Săvârșin și Șiriana, echipele fiind despărțite de doar două puncte cu trei etape înainte de finalul campionatului de la Liga a 5-a.
Șiria venea la Săvârșin după un egal pe propria arenă cu echipa de pe primul loc, Zăbrani II, iar gruparea gazdă juca pe terenul pe care și-a câștigat toate jocurile din play-off.
Arbitrate de Laurențiu Olariu, cele două echipe au trecut peste faza de tatonare și terenul denivelat a îngreunat mult faza de construcție astfel că s-a apelat cel mai des la mingi lungi în spatele liniilor defensive. S-a jucat pe contre, dar cel mai mari ocazii au fost la poarta gazdelor, acolo unde Alex Marc a parat două șuturi bune ale lui Vărădeu și Hera. Oaspeții parcă ajungeau mai ușor la poarta adversă, iar în minutul 23 tot ei aveau să deschidă scorul prin Coraș, care a rămas cu mingea la picior dintr-un carambol, s-a trezit singur cu Marc și a înscris pe lângă acesta. Asistentul a ridicat steagul dar Olariu, pe fază, a arătat centrul terenului.
Doar un minut s-au bucurat șirienii pentru că același Olariu a dictat penalty la un presupus fault al lui Lăzărescu la Oaidă. A transformat Marius Neamț, fostul fotbalist al echipei UTA de la mijlocul anilor 2000, care acum este antrenor, căpitan și tot ceea ce este nevoie la Cetate Săvârșin.
Șiria a revenit în atac și după alte situații mari de gol ratate au reușit să înscrie tot din penalty, prin antrenorul-jucător Căta-Herețiu, după un presupus henț în careu al lui Sergiu Moș, decizia lui Olariu fiind contestată vehement de jucătorii gazdă. Era 1-2 și deși Șiria părea în control, la o fază la care nu anunța nimic, un jucător al oaspeților a trimis mingea în corner. Portarul Pop a ieșit greșit pe mingea centrată de Neamț și din fața porții goale Darius Rus a înscris pentru 2-2 în minutul 42.
În ultimul minut al primei reprize, Hera a scăpat singur cu Marc, a șutat pe lângă el dar și milimetric pe lângă bară. Pauza i-a prins nervoși pe cei de la Șiria care au ratat enorm. Ovidiu Zgărdău își avertiza colegii din atac încă de pe atunci, la scorul de 2-2: „În a doua repriză vom mai avea minim șase ocazii mari. Aveți grijă ce faceți cu ele”. Și ceea ce a urmat i-a cam dat dreptate…
Deși gazdele au început mai avântat partea secundă, Șiria avea să înscrie din nou după o pasă excelentă de 30 de metri a lui Cipri Bozga pentru Hera, iar micuțul mijlocaș a lobat balonul peste Marc pentru 2-3. A treia oară în avantaj pe tabelă, Șiria căuta să dea lovitura finală, dar nici Vărădeu și nici Stan, de două ori, nu au înscris din poziții ideale.
Și cum se întâmplă de atâtea ori, în loc de 2-4 sau chiar mai mult, Hera face un fault în propria suprafață de pedeapsă, Laurențiu Olariu arată punctul cu var și același Marius Neamț a marcat pentru 3-3 în minutul 70. După doar două minute, în minutul 72, Pop ezită din nou la un corner, Oaidă a trimis mingea cu capul în bară, aceasta a revenit în teren și Răzvan Han a înscris pentru 4-3.
Șiria era groggy și gazdele, în plin avânt, puteau înscrie și pentru 5-3, dar șutul lui Iștoc a fost parat de Pop, iar Neamț și Răsvanță au trimis mingea alături de poartă.
În finalul jocului, Vărădeu, singur pe 8 metri, putea marca pentru 4-4, dar șutul său din voleu cu piciorul stâng a fost parat de Marc și astfel gazdele câștigă și sunt cu un picior în Liga a 5-a, fiind acum la 5 puncte de Șiriana.
Având în vedere numărul extrem de mare de ocazii pe care le-a ratat Șiria ieri seară la Săvârșin, putem spune că gruparea antrenată de Căta-Herețiu și Vio Popa și-a pus singură piedică în drumul spre promovare. Acum, șansele mai sunt doar teoretice, iar pentru a promova Șiria este obligată să învingă acasă pe Zădăreni și Zimand, iar cei de la Săvârșin să piardă ambele deplasări de la Semlac și Zădăreni.
Cetate Săvârșin – Șiriana Șiria 4-3 (2-2)
Marius Neamț (24, 70 ambele din 11 m), Darius Rus (42), Răzvan Han (72) / Coraș (23), Căta-Herețiu (37-11m), Hera (58)
Săvârșin: Alex Marc – Sergiu Moș, Darius Han, Răzvan Han (Silviu Moș), Valentin Morariu, Nicolae Oaidă (Mircea Dumitrașcu), Silviu Iștoc, Cătălin Feier, Marius Neamț (Cristi Crișan), Andrei Răsvanță, Darius Rus (Fabrizio Marc).
Șiria: Cassian Pop – Raul Mirculescu (Ciprian Bozga), Florin Lăzărescu, Ciprian Mateș, Cosmin Coraș, Ovidiu Zgărdău, Ioan Stan (Alex Sergiu Cîrpaciu), Căta-Herețiu, Dumitru Moldovan (Paul Gherheș), Raul Hera, Mircea Vărădeu.
Arbitri: Laurențiu Olariu – Emanuel Simulescu – David Nicodin
Comentariile portalului
By the way...nu aveți de gând să demontați hidoșenia aia de statuie ,și să lăsați gol...sa simbolizeze un oraș gol,sau să (...)
Demonocratie Ieuropeana.
E. Nola, am abordat un prieten maghiar care mi-a confirmat ca textul tradus in maghiara este corect. Poate maghiara se vorbeste in diferite dialecte si atunci poate aveti dreptate Despre (...)