miercuri, 26 martie, 2025

Special Arad Logo

    CELĂLALT.teatru încheie 2024 cu micro-spectacolul „Dragă Moș Crăciun” și un atelier de meșterit decorațiuni de Crăciun

    de Tomck@t | 18 decembrie 2024, 10:23 AM | Cultură

    0

    CELĂLALT.teatru, noul spațiu cultural din Arad (pe strada Lucian Blaga nr. 2) abia și-a deschis porțile la începutul lunii decembrie și a oferit deja cinci evenimente, preponderent adresate copiilor. În acest weekend urmează încă două activități, dedicate tot copiilor, în spiritul sărbătorilor de iarnă.

    „Dragă Moș Crăciun” – programat pentru sâmbătă, 21 decembrie (între orele 14 și 18) – este „un spectacol atât de mic, că încape într-o cutie. Ține doar câteva minute și e pentru o singură pereche de ochi. Așa că, dacă îți place teatrul, vei avea parte de o experiență inedită, în care tu vei fi singurul spectator!”, anunță organizatorii. „Am auzit noi o vorbă de la o artistă înțeleaptă, cum că la teatru «cu ochii privim, cu urechile ascultăm și cu sufletul simțim». Am concentrat toate aceste lucruri într-un foarte mic spectacol senzorial și abia așteptăm să îl împărtășim cu tine! E povestea unui copil care vrea de la Moș Crăciun o grămadă de cadouri. Dar nu orice cadouri, ci unele mai ieșite din comun. Până și Moșu’ e surprins, dar n-are încotro și încearcă, așa cum poate el, să îi facă pe plac. Asta doar dacă a fost cuminte! Hai să descoperi povestea sâmbătă între orele 14:00 și 18:00. Poți veni oricând în acest interval”, mai anunță CELĂLALT.teatru. Intrarea la acest eveniment va fi pe bază de donație.

    A doua zi, duminică, 22 decembrie, între orele 14 și 16, CELĂLALT.teatru încheie scurta activitate de anul acesta cu un atelier plin de veselie în care copiii, părinții și toți cei care se simt creativi, vor meșteri împreună cu „spiridușii lui Moș Crăciun” decorațiuni de pus în brad și felicitări magice pentru cei dragi, toate creațiile realizate urmând să le rămână participanților. Intrarea la atelierul de meșterit decorațiuni de Crăciun va fi pe bază de bilet, care costă 30 lei și poate achiziționat online pe eventbook.ro. Spațiul CELĂLALT.teatru fiind mic, locurile sunt limitate. Vârsta recomandată: minim 6 ani.

    CELĂLALT.teatru – un proiect al actorilor păpușari Oana Tămaș și Călin Chebeleu – și-a deschis porțile pe 5 decembrie cu o dezbatere cu titlul „Teatru independent în Arad – de când și până unde?” (vezi aici) și au urmat spectacolele „Ever After”, „Micul Prinț”, „Ieri și Astăzi” și „Viața secretă a celor mai neașteptate obiecte”. De asemenea, din ziua deschiderii până în 22 decembrie, la CELĂLALT.teatru se găsește și miniexpoziția „Povești la fereastră”, semnată de actorii păpușari ai Teatrului de Marionete, Nuți și Sorin Dorobanțu.

    CELĂLALT.teatru și-a propus să ofere arădenilor „spectacole de teatru, ateliere și tot felul de alte evenimente culturale prin care vrem să purtăm un dialog cu publicul arădean”, a declarat Oana Tămaș pentru Special Arad în ziua deschiderii noului spațiu cultural.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.