Cel mai puternic bancher european este chemat din nou să salveze Europa
Banca Centrală Europeană este presată din toate părţile să printeze tot mai mulţi bani pe care să-i pompeze într-o economie europeană extrem de obosită, care reacţionează din ce în ce mai greu la stimuli.
Joi, Consiliul BCE condus de italianul Mario Draghi se întâlneşte din nou la Frankfurt, acolo unde se află sediul Băncii Centrale Europene, pentru a vedea ce măsuri poate să ia pentru a ţine în viaţă economia europeană care a început să găfâie tot mai evident.
Germania a încetinit vizibil şi nu mai poate să tracteze celelalte ţări puternice ale Europei, Franţa, Italia sau Spania, care stagnează.
Ultimele date la nivel european arată foarte prost. Indicele PMI ( purchasing manufacturing index ), care exprimă comenzile industriale ale companiilor a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele treisprezece luni, ajungând la 50,7 puncte, un nivel care nu permite deloc speranţe de reducere a şomajului în perioada următoare.
Draghi este presat să apeleze la QE, un instrument de politică monetară folosit de americani, prin care BCE cumpără titluri de valoare de pe piaţă, de toate tipurile şi injectează astfel bani în economie.
Inflaţia în zona euro este sub 1% pe an (în iulie a fost 0,3%), cu mult sub ţinta BCE de 2%, iar frica analiştilor este că economia europeană se îndreaptă pas cu pas spre deflaţie dacă BCE nu ia măsuri pentru a forţa creşterea inflaţiei şi susţinerea activităţii economice.
Sursa: Ziarul Financiar
Comentariile portalului
Un gest firesc de normalitate,deoarece siguranta celor din trafic ar trebui sa primeze.Dar in Romania aceste gesturi sunt de capitolul senzatie deoarece civilizatia este la nivel zero.
Falcă nu e bine Cum procedezi acum îmi prag de alegeri ca să lași handicapații amărâți să nu aibă unde parca mă gândesc că o (...)
Mai nemernicilor...voi aveti idee cate persoane cu diverse probleme de sanatate au nevoie de locuri de percare in oras? Pe rationanentul (daca exista) vostru ar trebui luate permisele tuturor (...)