Cel mai mare producător mondial de bere s-ar putea să preia două branduri românești

Grupul Anheuser-Busch InBev NV, cel mai mare producător de bere de la nivel mondial (având în portofoliu branduri precum Beck’s, Budweiser, Stella Artois, Corona, Skol și nu numai), a anunţat că are în plan preluarea SAB Miller PLC, al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa de profil, scrie Ziarul Financiar, citând The Wall Street Journal. Asta înseamnă că este pe cale să intre și în România prin preluarea brandurilor Timişoreana şi Ursus.
Tranzacţia ar crea la nivel mondial un gigant care ar domina piaţa berii, potrivit aceleiaşi surse. Pe piaţa locală această tranzacţie ar însemna reintrarea Anheuser-Busch InBev NV în România şi preluarea Ursus Breweries, liderul pieţei de bere după cifra de afaceri de anul trecut. Olandezii au mai fost prezenţi local însă în acţionariatul Bergenbier, jucătorul numărul trei din România.
Valoarea tranzacţiei la nivel mondial ar depăşi cu mult 75 mld. dolari, respectiv capitalizarea SAB Miller, potrivit The Wall Street Journal. Cele două companii au mai purtat şi în urmă cu un an discuţii de preluare însă acestea nu s-au finalizat.
„ABInBev a informat SABMiller că intenţionează să lanseze o ofertă de preluare a SABMiller”, spun oficialii SABMiller, companie listată la bursa din Londra. Compania a precizat însă că tranzacţia nu este certă. De partea cealaltă, ABInBev a anunţat că „discută cu consiliul director al SABMiller în vederea realizării unei tranzacţii.” Nu au fost făcute publice alte detalii.
O tranzacţie între cele două părţi ar necesita însă o analiză atentă a autorităţilor din domeniul concurenţei pe mai multe pieţe. SABMiller spre exemplu, are în portofoliu peste 200 de beri, printre care Peroni Nastro Azzurro, Grolsch şi Pilsner Urquell şi are activităţi pe şase continente. ABInBev produce Budweiser şi Bud List. Cumulat, cele două au afaceri de aproape 70 mld. dolari.
Comentariile portalului
Am stat la coadă avand programare, ca sa imi dau seama CA NU SE ȚINE CONT DE PROGRAMARI. Nimeni dintre medici nu a întrebat care e primul dintre pacienti, ținea (...)
Cei din PNL au dreptul să voteze proiectul? Nu se încadrează la conflict de interese? Fiind colegi de partid.
Ardelenii (arădenii) își încolțesc un arădean mai cunoscut,fără vreo condamnare.Credeți ca miticii ar face la fel?Dacă observați bine șî regatenii condamnați (...)