Cel mai bun elev la astronomie de pe Planeta Pământ este un român: Denis Turcu





Elevul care a avut cel mai bun punctaj la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, Denis Turcu, a declarat că membrii loturilor olimpice române au obţinut rezultate extraordinare la această competiţie şi că totul a fost ca o mică vacanţă pentru că a văzut locuri noi.
Denis Turcu a declarat corespondentului MEDIAFAX că pentru el este o „şansă unică” să obţină pentru a doua oară consecutiv cel mai mare punctaj şi medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, desfăşurată la Suceava şi Gura Humorului, în perioada 1-11 august.
„Am participat doar de două ori la această olimpiadă şi am avut noroc de cele două ori să câştig olimpiada. A fost foarte frumos să particip, mi-am făcut mulţi prieteni şi a fost şi ca o mică vacanţă. Anul trecut am fost în Grecia, acum în Suceava, chiar dacă e în România, nu sunt din zonă, sunt din Brăila şi mi-a plăcut mult să mă plimb, să mă distrez, să fac această deplasare”, a spus olimpicul român.
Denis Turcu a apreciat că echipa României a fost „minunată” şi a obţinut un rezultat extraordinar la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, respectiv şase medalii de aur şi patru de argint, toţi cei zece participanţi din cele două loturi olimpice ale României obţinând medalii la această competiţie.
SURSA: MEDIAFAX
Comentariile portalului
Am înțeles această atitudine. Numai că aprecierea situației depinde de raportarea la ideea de pandemie. Dacă acceptăm că a fost, asta înseamnă că măsurile de siguranță (...)
Ce ziceti de bl A1-3 de la Fat-Frumos care este in reabilitare de 3 ani de zile si nici acum nu e finalizat ?
Daca nu le convine,pot sa isi dea demisia(nu de onoare,ca de unde nu este....)si sa mearga in privat; de ex.CTP Arad ii poate angaja ca (...)