Cea mai titrată națională de fotbal a României se antrenează mâine la Baza Desavoia din Arad!

Echipa națională de minifotbal a României a ajuns la Arad. Cazați la Hotel Gio, fotbaliștii naționalei de minifotbal vor susține trei antrenamente la Baza Desavoia înaintea de a pleca la Brno, în Cehia, acolo unde va participa la un foarte puternic turneu alături de campioana europeană Cehia, Spania și Slovacia.
De cinci ori campioană europeană, România abordează turneul de la Brno din postura de vicecampioană continentală. Turneul de la Brno este al treilea stagiu de pregătire din acest an dinaintea Campionatului Mondial din Australia, de la Perth, din perioada 1-12 octombrie.
Federația de Minifotbal din România, condusă de sălăjanul Ioan Onicaș, a încheiat colaborarea cu selecționarul Dan Marius Mitu, fost jucător al echipei UTA în urmă cu aproape un deceniu. Echipa națională a României este pregătită acum de cuplul de antrenori Tudor Șimon și Virgil Bejenaru. Tudor Șimon va ocupa funcția de director tehnic, în timp ce Virgil Bejenaru pe cea de antrenor.
„În primul rând, dorim să-i mulțumim fostului antrenor al echipei pentru munca și activitatea sa la echipa naționala (februarie 2018 – iulie 2019). Sub comanda lui Marius Mitu, echipa națională a României a participat la trei competiții: Campionatul European din Ucraina de la Kiev (august 2018), Cupa Continentală din Tunisia (martie 2019) și Klitschko Cup, tot la Kiev (mai 2019). Bilanțul înregistrat a fost de: 12 victorii, 2 rezultate de egalitate (unul urmat de victorie la loviturile de la 7 metri) și un singur eșec, acela din finala Campionatul European, contra campioanei mondiale, Cehia. În acest răstimp, România a ocupat locul 2 la Campionatul European, locul 3 la Cupa Continentală și locul 2 la Klitschko Cup”, se arată pe site-ul campionateminifotbal.ro.
Antrenamentele pe care echipa națională le susține mâine și vineri la Liga Desavoia se vor desfășura după următorul program:
Joi – orele 10-12 și 21-23
Vineri – orele 9-11
„S-a discutat eventualitatea unui joc între echipa națională și o selecționată a Ligii Desavoia, dar pentru a nu risca o eventuală accidentare s-a renunțat la idee”, ne spune Cristian Lăzău, co-organizator al Ligii Desavoia împreună cu Cristian Barna.
Program meciuri România, EMF Nations Games
Sâmbătă, 24 august:
Ora 10:30 – România – Slovacia
Ora 13:30 – România – Spania
Ora 18:00 – România – Cehia
Lot România – EMF Nations Games, Brno, Cehia, 23 – 25 august
Portari:
Nume Club minifotbal 2018-2019
Laszlo Klein Nova Vita Târgu Mureș
Andrei Mocan Dia Guard Divino Zalău
Jucători
Răzvan Dumitru Radu Tazmannschaft București
Toma Vincene Danco PRO București
Ioan Mircea Popa JSB Sibiu
Andrei Cârstea Tazmannschaft București
Andrei Brașoveanu Old Boys București
Mircea Ungur Nova Vita Târgu Mureș
Traian Ionuț Alecu Luxury Team București
Ionuț Șaron Chirică Danco PRO București
Ionuț Andrei Nemițanu MAV Sports Timișoara
Răzvan Plopeanu MAV Sports Timișoara
Claudiu Vlad JSB Sibiu
Sebastian Rus Extratereștrii Bistrița
Marian Chiripuș FC Boromir Rm-Vâlcea
Robert Paulevici MAV Sports Timișoara
Mihai Alexandru Danco PRO București
Stelian Stancu Tazmannschaft București
Comentariile portalului
A început campania electorala?
Ar fii extraordinar să avem și noi o statuie al Regelui Mihai. Regele eliberează România . |Călare gonește un tanc rusesc T 60 de pe teritoriul Sfânt al Ță (...)
Poate ar trebui sa cunoastem cat a fost parandaratul,se vrbeste de circa 10%,deconturile ar trebui supravegheate si corelate cu stadiul lucrarilor,poate vom avea un raspuns,sau vor avea (...)