sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ce sentință a primit tânărul din Șiclău care a intrat cu tractorul într-o mașină, omorând doi oameni

    de Mihai Todoca | 4 ianuarie 2024, 4:14 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    În 3 iulie 2021 în localitatea arădeană Grăniceri un tânăr a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia două persoane și-au pierdut viața.

    Din primele cercetări efectuate la vremea aceea s-a stabilit că un tânăr de 17 ani, din Șiclău (comuna Grăniceri), conducea un tractor pe D.J. 709/B, dinspre Șiclău spre Grăniceri, iar în timpul efectuării unui viraj la stânga a intrat în coliziune cu un autoturism în care se aflau un tânăr de 23 de ani și o femeie de 75 de ani, aceștia decedând.

    Recent, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat în dosarul tânărului de 17 ani (la data comiterii faptei) acuzat că a provocat un accident în care două persoane și-au pierdut viața. Acesta s-a apărat spunând că vina aparține victimei în proporție de 90 la sută, deoarece aceasta conducea cu 120 de km/h.

    „Victimei, care a condus autoturismul Opel Corsa, îi revine culpa majoritară, în proporţie de 90%, comportamentul acesteia creând, în principal, riscul pentru valoarea protejată. Inculpatul nu putea prevedea şi nici anticipa că o persoană care conducea autoturismul care venea din sens opus avea o viteză de 120 km/h, mult peste viteza legală”, a fost concluzia expertului cerut de inculpat.

    Judecătorii Curții de Apel Timișoara nu au fost de acord explicând că: „Nu are relevanță pentru aprecierea culpei în producerea accidentului faptul că inculpatul a circulat cu viteza legală, din moment ce, având obligația să se asigure înainte de a schimba direcția de deplasare și observând autovehiculul venind din sens opus, neavând niciun obstacol în sesizarea acestuia (vizibilitate bună, fără precipitații), a luat hotărârea să vireze la stânga și să pătrundă pe sensul opus de mers.

     Curtea o va respinge ca nefondată, având în vedere rapoartele de expertiză tehnică și celelalte probe administrate în cauză din care rezultă culpa concurentă și egală a inculpatului și a victimei la producerea accidentului”, se mai arată în sentința Curții de Apel Timișoara.

    Tânărul a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare: „Măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii pe 3 luni este insuficientă raportat la împrejurările în care fapta a fost săvârșită, dar și față de persoana inculpatului, care, deși minor, conducea utilaje agricole pe drumurile publice, obișnuia să consume alcool ocazional de la 16 ani, fumează, și este absolvent de liceu tehnologic fără să susțină examenul de bacalaureat, mai mult, a avut și media scăzută la purtare din cauza absențelor repetate la ore”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Inca o sentința , din cele obișnuite ale neonoratelor instante populate de jigodiile de speciali. Pentru aceste jigodii luarea vieții a doi oameni este sancționată “drastic” cu cei 6 luni cu suspendare. Si bineinteles dupa “doar “ doi ani si jumătate! Bravo jigodiilor!

      +9 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.