Ce-l mână pe tupeist în luptă!

    de Eugenia Crainic | 22 ianuarie 2021, 5:51 PM | Blogul Special Arad | Recomandările editorilor

    8

    (foto: destepti.ro)

    Am întâlnit de-a lungul vieții oameni excepționali, de o calitate incontestabilă, cu merite deosebite în domeniul lor de activitate și în fața cărora abia poți să respiri, darmite să mai și emiți vreo opinie. În același timp, m-am lovit și de oameni mediocri, în fața cărora, la fel ca în cazul celorlalți, alegerea este tot tăcerea, din alt motiv însă: mediocrii nu agreează opiniile, altele decât ale lor și nici nu consideră că și ceilalți ar mai avea câte ceva de spus, cu excepția serenisimelor lor persoane. Ce mă reduce însă veșnic la cea mai cruntă tăcere, este tupeul. Nimic nu mă intrigă mai mult. Practic, niciodată n-am știut cum să mă port cu tupeiștii. Nu le-am înțeles sub nicio formă încrederea aceea nelimitată în sine, în forțele proprii – deși tupeiștii mai mereu au o pregătire precară –, care le alimentează îndrăzneala; nu le-am înțeles deloc curajul acela fără limite, cutezanța care-i determină să deschidă uși – pentru alții de neatins – fără nicio frică de ridicol; să inițieze conversații docte fără pic de cultură sau să-și asume funcții și poziții de mare răspundere știind că n-au absolut nimic în comun cu domeniile în fața cărora spun „da” cu o nonșalanță dezarmantă.

    De aici pornesc, în opinia mea, toate neajunsurile. Atunci când specialistul este lăsat la o parte, iar poziția pe care acesta ar putea-o ocupa fără crâcnire ajunge în mâinile tupeistului, chiar nu mai poți să speri la vreo evoluție. S-a ajuns, în timp, la situația ridicolă în care anumiți indivizi sunt directori „de profesie” și nimic mai puțin. Atunci când sunt favorizați de stele, de alinierea planetelor sau pur și simplu de ajungerea la cârmă a partidului în jurul căruia fac sluj, tocmai pentru ca, la un moment dat, să beneficieze de niște privilegii, tupeiștii își asumă, fără nicio problemă, funcții și posturi călduțe pentru care nu doar că nu sunt pregătiți; practic, n-au avut niciodată, dar absolut niciodată, vreo tangență cu domeniul respectiv. Astfel, un tupeist „de curte” poate ajunge atât director de vreo instituție cu profil agricol, deși el a absolvit, poate, o facultate de design interior, dar și director de instituție cu profil artistic, deși a absolvit… inginerie mecanică. Tupeistul poate orice și nu spune niciodată „nu, nu pot”. Nu are demnitatea de a-și asuma vreo neputință, fiindcă sloganul lui preferat este „păi, ce, ăla a putut și eu nu pot?” Chit că „ăla” se poate chiar să fi avut pregătire în domeniul pe care se pregătește tupeistul să-l ocupe, doar pentru că n-are nici cea mai mică intenție de a-și recunoaște vreo impotență. Tupeistului nu-i trebuie pregătire; îi este de ajuns existența postului vacant. Poate fi inclusiv din domeniul interstelar; pentru el, pentru tupeist, e cât se poate de accesibil, iar după părerea lui, va face față cu brio „provocărilor”, de parcă asta se presupune că trebuie să facă un lider, să „răspundă provocărilor”! Găunoasă expresie și excesiv uzitată, fără a fi nici pe departe înțeleasă în profunzime. În fond, nu o funcție în sine trebuie să reprezinte pentru cineva o provocare, ci diversele aspecte particulare care apar ca urmare a exercitării ei și pe care, ca lider, reușești să le depășești tocmai datorită pregătirii în acel domeniu. La noi însă, nici vorbă! Funcția în sine a ajuns să fie o provocare. Iar tupeistul nu o refuză cu niciun chip, deși nu știe despre domeniul acela nici cât negru sub unghie.

    Mereu m-au năucit răsturnările de valori și plasarea unor neaveniți în poziții pe care nu le pot duce; chiar tupeist să fii, oare cât curaj orb îți trebuie, să accepți o funcție cu care nu ai nici în clin, nici în mânecă? Ajung „directorese” inclusiv neveste de potentați care până-ntr-o anumită etapă a vieții au fost exclusiv casnice, sigura lor preocupare fiind aceea de a schimba, o dată la doi ani, gresia din bucătărie și pe aceea de pe hol. Brusc însă, doar fiindcă se bucură de susținere, se trezesc ocârmuind instituții serioase, manipulând – cu efecte de cele mai multe ori dezastruoase – destine și impresionând strict prin „puterile” conferite de tupeu și niciodată de știință, de pregătire în acel domeniu.

    Mă întreb, deci, din nou: de unde să vină oare încrederea oarbă a tupeistului? Cu precizarea că discursurile motivaționale, răsărite de peste tot ca ciupercile după ploaie, în niciun caz nu te îndeamnă să-ți asumi funcții ce-ți depășesc puterile, atunci când te învață să te trezești dimineața și să-ți spui în fața oglinzii: eu pot, eu știu, eu fac! Sau poate-am înțeles eu greșit…

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ce-i atât de complicat?
      Tupeiștii apar acolo unde nu există răspundere. Răspunderea ar trebui legată de decizie și astfel răspunderea pentru erorile unui individ aflat într-o funcție ar trebui să fie și a celui care a avut autoritatea de a-l numi. Astfel, în lipsa răspunderii tupeul, impostura, frâna socială, prejudiciile și mizeria generată devin forțe sociale.
      La noi răspunderea nu este legată de competiție. Relația competiție – concurență – competență nu există.
      Același lucru se poate spune și altfel: răspunderea este a celui care are decizia instituirii ei, în cazul nostru ….. ăăăăă ….. a nimănui.
      sau
      Cei care dețin dreptul de a modifica normele chemate să asigure promovarea pe criterii de competență în poziții de răspundere (parlamentarii) sunt tocmai cei care au cel mai feroce interes să nu existe un sistem competitiv corect și nicio răspundere.

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. Sigur,doamna ziarista poseda o vasta educație,in chiar toate domeniile,sau ,își dă doar cu părea,proprie,desigur.Altfel,cum ar putea ea să emită judecăți,in domenii pe care nu le cunoaște?Treaba
      ziaristului(mai exista ziaristi de talia maestrului IOAN IERCAN ?) este sa relateze faptele,așa cum sunt ele în realitate!!! Părerile,întrebările,nedumeririle,ziaristul și le poate pune ,singur,privindu-se in oglinda și,răspunsul ar fi,DA,și el este tupeist .

      --1 voturi
      +1
      -1
    3. Tanti, mai ușor cu pianu … că se zgârâie parchetul.
      Impostura este sistemică sau mai bine spus dacă nu ești impostor tupeist nu ai nicio șansă.
      De ce nu puneți întrebarea mai simplu și mai la obiect – câți din așa-zișii noștri reprezentanți nu sunt doar niște impostori tupeiști sau câți din așa-zișii noștri aleși și-au propus să modifice sistemul astfel încât impostorii să fie excluși și cei serioși, corecți și competenți să fie promovați?
      Tanti, mie mi se pare că ați scris un articol despre parlamentarii de Arad, despre consilierii locali și despre toți țărănoii fără minimul de educație dar pe posturi de directori. Hai să vorbim mai clar! Ce aveți cu d-na Pistru, ce v-a făcut, de ce-o faceți tupeistă? După ce răspundeți la întrebarea asta punctuală răspundeți la ea încă de 100 ori dar cu referire la celalți politruci pedeliști (nu știu să mai fie vre-un liberal din fostul PNL), udemeriști, useriști și alte specimene… din alte structuri politice de tip mafiot ce bântuie cu japca.

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ambramburica Ecaterinova

    6 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.