Ce faci când vrei să umilești un întreg Inspectorat Județean de Jandarmi: iei un șefuț de birou de la Târgu Jiu și-l pui șef la Arad





Știri Arad. În urmă cu două zile, printr-un comunicat trimis pe adresa tuturor redacțiilor din Arad, eram informați că în prezența șefului Jandarmeriei Române, în urmă cu aproximativ o săptămână, colonelul Daniel Claudiu Burlan a fost numit comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, fiind împuternicit pentru o perioadă de șase luni. Până aici, nimic nou sub soare… au mai fost numiri și vor mai exista.
Ceea ce ne frapează însă, e că noul șef al jandarmilor din Arad este (a fost!) un șefuț de birou (serviciu ordine și siguranță publică) în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean din Gorj, un județ cu mult mai mic decât Aradul.
Și-atunci e normal să întrebăm la fel cum o fac și alții: pe baza cărei aptitudini speciale a ajuns un oltean, șef de birou, să ia fața unor jandarmi din Arad, mai mari ca funcție, și chiar cu mai multă experiență în problematica județului nostru? Să fie atât de slabi cei care îl secondau pe fostul colonel (acum în pensie) Axenti, încât să fie umiliți într-un asemenea mod? Nu credem, însă… asta e politica sau, poate, relațiile suspuse care guvernează România. Iar până la noi informații în domeniu ne oprim.
Comentariile portalului
Cetățene dragă, dacă tot mă citezi, fă-o cum se cuvine: "românor nu le plac "molâii șmecherași și mincinoși uneori". Cetățene dragă, voi aț (...)
Sunt blocuri de lemn nu știu cum s-a putut aproba așa ceva...
Lasa ca noua ne ard campurile si ei stau in Franta pt gloria lui ARAHAT, si aici vin cate 2la un incendiu de casa....