Caz înfiorător la Ocolul Silvic Sebiș-Moneasa! Prinsă cu mâna până la cot în casa de bani, chiar și filmată, contabila așteaptă la loc călduț mușamalizarea cazului





Să auzi și să nu crezi! Cam asta ne-a fost reacția după ce am aflat ce s-a petrecut cu o săptămână înainte de Crăciunul anului trecut, mai precis în 17 decembrie 2018, în casieria Ocolului Silvic Sebiș-Moneasa. Într-o primă fază ne-am spus încă o dată că trăim în România, unde se fură ca-n codru, expresie care pare a se potrivi perfect cu instituția despre care vorbim. Ulterior am început să ne interesăm.
Așadar, în 17 decembrie 2018, nefiind probabil atât de ocupată cu împărțitul brazilor de Crăciun, Crina Faur, casiera Ocolului Silvic Sebiș-Moneasa, și-a cerut voie de la contabilul șef Vasile Zbârcea să plece până în oraș (în Sebiș) pentru o mică „trebușoară”. Contabilul șef a lăsat-o să plece, doar că n-a făcut-o, după cum o să constatați, de bun șef sau samaritean, ci din cu totul alte motive… Sau, poate, la început n-a avut un motiv întemeiat, acesta fiind găsit pe parcurs, într-un concurs de împrejurări.
Există probă filmată, pe care, din păcate, nu am putut pune mâna pentru a-i face pe toți de rușine, public. În acest material video, se poate constata – susțin sursele noastre- cum tovarășul contabil șef, împreună cu o tânără contabilă, intră în biroul casierei, deschid casa de bani și, țineți-vă bine!, iau bănetul existent acolo, închid la loc și pleacă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Altfel spus, cei doi – unii spun ca există o strânsă legătură… între ei, dar noi nu avem probe să susținem niciuna dintre variantele expuse nouă- sustrag suma de 7000 de lei din casa de bani a Ocolului Silvic Sebiș-Moneasa, după care „fug” mâncând pământul! Efectiv, ne vine să spunem că parcă doar în România se întâmplă așa ceva și ne e nouă rușine de rușinea lor!
În aceeași zi,
casiera, revenită în birou, constată că i-au dispărut banii. Întreabă pe contabilul șef, o întreabă pe contabila Laura Precup (ceva neam cu directorul Direcției Silvice, Teodor Țigan… dar și la el o să mai revenim pentru că… suntem nevoiți!) dacă au umblat în casierie. Nimeni nu știe nimic! Ca în proverbul: „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!”…
Bineînțeles, ulterior iese un scandal, precizăm că doar în „interior”, în toată regula, ajungându-se la… comisii de disciplină, la audierea tuturor angajaților de la Sebiș, la vizionarea înregistrărilor din casierie, în incintă existând un astfel de sistem, lucru care ne-a făcut și pe noi să ne mirăm că un asemenea furt a putut avea loc în condițiile date. De parcă cei doi, ne referim la contabilul șef și la contabilă, ar fi fost „drogați” de putere, de iubire sau de orice mama naibii altceva… astfel nu ne putem închipui cum de au ajuns să ia banii sub camera video!
Și pentru că proba video există – dacă nu a dispărut cumva între timp-, adică cei doi au fost înregistrați, se ajunge la directorul general Țigan. Ei bine, de aici încolo, lucrurile sunt cam „în ceață” și nu aveam cum să nu ne gândim că la câte au fost ascunse de ochii publicului larg, ajungând în „Pădure”… că tot suntem în domeniu, și această înfiorătoare situație o să ajungă undeva la coșul de gunoi, iar actorii principali scoși basma curată.
Trebuie să spunem că s-a încercat,
la un moment dat, „acoperirea” banilor sustrași, două societăți fiind băgate la înaintare cum că ar fi avut sume neîncasate de la Ocolul Silvic Sebiș-Moneasa, drept pentru care cei 7000 de lei ar fi fost plăți către acestea. Spre lauda lor, respectivele societăți – cărora nu e cazul, deocamdată, să le facem public numele, deși una dintre ele e chiar impunătoare- au negat că ar fi avut chitanțe neplătite.
Există informații că după ce s-a întrunit comisia de disciplină la sediul Direcției Silvice, după ce s-au vizionat filmele și s-au audiat părțile, s-ar fi depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, iar în ianuarie, probabil după o lungă meditare de final și început de an nou, contabilul șef Zbârcea și-a dat demisia, confirmându-și într-un fel vinovăția – că doar ce altceva putem înțelege din gestul său!?
Însă de atunci… nimic. Redacția noastră tot așteaptă să audă noutăți despre speță, dar, parcă, s-a format un „triunghi al Bermudelor” în zona Silvică. Nimic nu iese dincolo de zidurile instituției! Pare că a dispărut cazul și cineva ne șoptește că domnul Țigan (eternul domn Țigan… de la Direcția Silvică Arad) are un interes de mazilire a „dosarului”… deocamdată nedovedit cu probe, doar prin zvonuri și acțiuni administrative. Altfel, nu putem explica că:
Contabila Laura Precup nu mai lucrează
la Ocolul Silvic Sebiș-Moneasa, ci, pentru faptele sale de bună purtare (scuzați-ne ironia!) și-a găsit un alt loc de muncă… Ha! HA! A fost mutată tot în sistem, la Ocolul Silvic Radna, acolo unde așteaptă, spun sursele noastre, aplanarea cazului… că, cică, are pile mari la… cine are pile mari la directorul Țigan, care se dă de ceasul morții să „rezolve” situația.
Nu știm nici ce se va întâmpla la Parchetul Gurahonț, mai ales pentru că, având în vedere înregistrările video, nu e nevoie de un an de zile pentru întocmirea unui rechizitoriu. Cum ar veni, totul e pe față, dar pare că nimeni nu mai vede nimic…
Directorul Teodor Tigan a fost contactat de redacția Special Arad dar nu a dorit să declare absolut nimic.
Contactată telefonic, contabila Laura Precup ne-a spus sec: „Luați legătura cu purtătorul de cuvânt. Eu nu am ce detalii să vă dau”.
Din păcate, purtătorul de cuvânt Gelu Zdrenghea nu ne-a lămurit nici el, în ciuda încercărilor noastre acesta spunându-ne doar următoarele: „S-au luat măsuri administrative (adică a fost mutată contabila – n.red)”.
Mai trebuie să vă spunem că o să revenim? Nu credem că e nevoie… pentru că, nu-i așa?, dacă noi tăcem, ei fac ce vor!
Comentariile portalului
== RSPEKT PT ORADEA -- DOTARI DE TOP LA SPIT JUD ORADEA == POATE CITESTE SI EX OSPATARUL CIONCA SI HAITA DE LA CIROZA GALBENA ARAD == BAAA ==ALOCATZI FONDURI PT SPITALUL JUD (...)
Nu le mai legați cătușele în față
Oare nu răspunde și el tot unor comenzi?