Cazul Coca-Cola pe Mețianu: unul dintre proprietari a fost deja contactat. Primăria cere o grămadă de autorizații





UPDATE – Se pare că avem noutăți pozitive (pentru cei care vor să vadă reclama cu Marion Davies refăcută). Laurențiu Cladovan, unul dintre proprietarii clădirii, a fost contactat de agenția despre care am scris zilele trecute, care se ocupă de promovarea Coca-Cola. L-au rugat să caute el un arhitect și pictor arădean în care să aibă încredere, ca de data aceasta lucrările să fie făcute de durată. Partea aceasta s-a rezolvat deja, iar unul dintre numele vehiculate este artistul Sabin Chintoan. Acum se încearcă rezolvarea părții juridice a actului în sine. „Nu e chiar așa ușor cum pare… doar partea de autorizații e undeva de 15.000 de lei”, ne-a spus Cladovan. Iar aceste autorizații peste autorizații sunt cerute de către Primăria Arad.
Vă vom ține la curent cu noutățile.
Urmează în scurt timp Zilele Aradului, umbreluțele colorate au reapărut pe strada Mețianu, un singur aspect strică, însă, priveliștea dinspre intrarea pe strada pietonală: (poate două, dacă luăm în calcul și acea antenă „antică” ce se observă în imagine) … pictura murală deteriorată aproape complet, care o înfățișa pe actrița Marion Davies cu un pahar de Coca-Cola în mână. Deoarece au trecut deja mai mult de două luni de când părea că se va găsi o rezolvare și, totuși, deocamdată nu se observă nicio mișcare, am început să dau telefoane.
Am sunat la Coca-Cola România (de fapt, la o agenție de publicitate care coordonează comunicarea brandului la nivelul țării) și am aflat doar ceea ce mi-au comunicat și data trecută: la nivel intern totul este aprobat, conducerea companiei a dat undă verde demersului de restaurare a reclamei din Arad. Ceea ce e o noutate e că s-a stabilit deja și artistul care va realiza restaurarea (nu au putut să-mi spună, deocamdată, numele lui). Cei de la agenția respectivă sunt foarte prompți, trebuie spus. Persoana cu care am vorbit în iunie era acum în concediu în străinătate, dar mi-a promis că-mi va face legătura cu altcineva de la firmă și în câteva minute am fost deja sunat. Cea cu care am vorbit părea că și-a făcut temele, în sensul că știa foarte bine despre ce era vorba. Deci nu au uitat de promisiunea lor legată de reclama din Arad. După acea conversație, am avut impresia că totul e în regulă.
Care e problema, atunci?
Agenția de comunicare a brandului Coca-Cola România mi-a dat de înțeles că se așteaptă aprobarea lucrărilor de către Primăria Arad. Așa că am sunat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, care mi-a promis că se va interesa. Am fost resunat peste o oră, dar preocuparea doamnei Drăghici viza mai degrabă numele meu real, în loc de Tomck@t, așa cum m-am prezentat.
Ca să vezi… nu s-a depus nicio solicitare de aprobare a restaurării reclamei de către Coca-Cola România, conform Primăriei Arad.
Pe cealaltă parte, după cum am mai scris-o, imobilul pe care se află pictura-reclamă are doi proprietari. Unul este Primăria, celălalt este familia Cladovan, care și-a manifestat deschiderea pentru această campanie de restaurare a imaginii încă de la bun început, însă, în tot acest timp, nu au fost nici ei contactați de nimeni din București în acest sens.
Până una, alta, iată o pictură-reclamă similară, la Praga. Ce-i drept, e Pepsi-Cola, dar ideea e aceeași eternă întrebare, atunci când ne comparăm cu Europa: „De ce la ei se poate?”
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)