joi, 30 mai, 2024

Special Arad Logo

    Caz incredibil în Piața Avram Iancu din Arad! Albinele au roit pe Fordul unui tânăr (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 23 mai 2016, 8:30 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    Știri Arad. Cine a trecut în această seară pe strada Nicolae Bălcescu, aproape de intersecția cu Piața Avram Iancu, a fost șocat de o imagine pe care nu ne este dat să o vedem în fiecare zi.

    De altfel așa am și ajuns acolo. Ne-a sunat un prieten care locuiește în zonă și ne-a spus: „sunt șocat! Am trecut pe strada Nicolae Bălcescu și, în fața restaurantului Don, am văzut o mașină acoperită efectiv de albine. Mașina era de o culoare verzuie deschis. Nu am văzut niciodată așa ceva”

    Am ajuns la locul faptei și într-adevăr, un roi de albine se lăsa cu greu plecat. A venit și o mașină dela ISU Arad, pompierul Marin Ioan fiind gata să intervină fie cu un jet de apă, fie cu extinctorul. Nu a mai fost nevoie pentru că în zonă lucrează doi oameni, soț și soție, care se ocupă și cu apicultura.

    Cei doi au adus un stup lângă mașină și folosind tot felul de ustensile specifice acestei activități, chiar și fum, au reușit să curețe în proporție de 90 la sută mașina. Au mai rămas câteva albine în portbagajul mașinii, spre disperarea proprietarului care lucrează la restaurantul Don.

    IMG-20160523-WA0017

    Cazul nu este, însă, atât de incredibil pe cum pare. Ne-am informat în acest sens, și am găsit un caz asemănător petrecut în urmă cu șase ani la Timișoara.

    Dan Ciblea, un apicultor din Timișoara, spunea la începutul lunii iunie 2010, deci cam în aceeași perioadă a anului cum este și acum: „Nu este vorba de albine africanizate, e un roi natural. Este perfect normal să fie acolo, pentru că acum, în luna mai-iunie, albinele roiesc. În timpul roirii, albinele nu sunt agresive dacă nu sunt deranjate. Probabil că au plecat de pe vreun copac şi s-au pus pe maşina asta (n.r. era o Dacia de culoare albă). Albinelor le place albul, sau culorile deshise (n.r. la Arad era vorba despre un Ford Focus verde deschis). Când roiesc albinele nu sunt agresive pentru că atunci când pleacă din stup iau o cantitate mare de miere în guşă. Fiind hrănite, sunt mai calme. Ar fi putut fi periculos dacă le-ar fi deranjat cineva, sau dacă şoferul încerca să plece cu maşina. Albinele ar fi devenit agresive şi l-ar fi muşcat. Ar fi putut chiar să moară”, spunea apicultorul pentru banateanul.ro.

    Într-adevăr, albinele au roit inițial pe brăduțul de lângă mașină, după care au migrat pe Fordul tânărului arădean. „Nici nu am avut curaj să ies din restaurant”, ne-a spus acesta.

    13293032_491312474401930_544695343_n

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.