joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivCaz cutremurător la Arad! A stat două luni cu cadavrul mumificat al mamei în apartament pentru a-i lua pensia (FOTO)

    de Luci Precup | 26 martie 2015, 9:59 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Știri Arad. Ne ferim să punem epitete care arată senzaționalul în titluri, dar în cazul de care scriem acum nu putem decât să accentuăm incredibilul situației, una efectiv cutremurătoare. S-a întâmplat în centrul Aradului, în anul 2015, ca un cetățean să stea timp de două luni cu cadavrul mumificat al mamei sale în apartament pentru a primi pensia acesteia pe care o cheltuia pe alcool.

    Strada Ghiba Birta, numărul 24, în Arad. O femeie de 76 de ani a murit în urmă cu două luni, iar cei de la Medicina Legală o autopsiază astăzi pentru a stabili cauza morții acesteia. Fiul său, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care are mari probleme cu consumul de alcool, nu a anunțat pe nimeni în speranța (sau aburii alcoolului -n.red) că îi va încasa pensia, asta în condițiile în care individul nu lucra, deci nu avea niciun venit.

    Au găsit-o mumificată. Era mică cât o păpușă de jucărie”, spune Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliției Arad. „Poliția efectuează cercetări în acest caz. Cadavrul a fost dus pentru autopsie la Institutul de Medicină Legală”, a continuat Camelia Tuduce, cea care ne-a informat și că bărbatul nu a fost reținut de polițiști. La sosirea polițiștilor și a procurorilor criminaliști, fiul decedatei se afla într-o stare avansată de ebrietate, iar decedata era acoperită cu o pătură, pe un pat aflat într-o încăpere a locuinței.

    Cei care au anunțat organele de anchetă în acest caz au fost vecinii decedatei, totul din cauza mirosului  pestilențial care provenea dinspre casa acesteia.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.