Cadavrul unui bărbat, accidentat mortal pe DN 69-Calea Aradului, a fost găsit abia după 12 ore. Șoferul a fugit, dar a fost prins ulterior de polițiști
Cadavrul unui bărbat a fost observat abia după 12 ore pe marginea DN 69 – Calea Aradului, dinspre Timișoara. Poliţiştii au fost sesizaţi și în urma investigaţiilor s-a constatat că bărbatul a fost lovit de o maşină, iar şoferul a fugit de la locul accidentului.
Cadavrul a fost observat în cursul joi, precizează IPJ Timiş. „La data de 18 mai 2023, în jurul orei 11:45 poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 69 – Calea Aradului, în afara părţii carosabile a fost găsit un bărbat în stare de inconştienţă. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului împreună cu un echipaj medical, fiind constatat decesul bărbatului”, a transmis IPJ Timiş
În urma investigaţiilor, poliţişti au aflat că bărbatul mergea pe marginea drumului când a fost lovit de o maşină. „Având în vedere cele constate, poliţiştii au procedat la efectuarea de verificări,în urma acestora stabilindu-se că, la data de 17.05.2023 în jurul orelor 22:00-22:30, un bărbat în vârstă de 31 de ani a condus un autovehicul pe DN69,pe banda 1, sensul de mers Arad -Timişoara,iar la un moment dat a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de 56 de ani care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă.Dupa impact, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind identificat în cursul zilei de 18.05.2023”, a mai transmis IPJ Timiş.
În urma anchetei, s-a dispus măsura reţinerii preventive a conducătorului auto pentru o perioadă de 24 ore pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Bărbatul sa află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiş.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)