Câștigul unui europarlamentar este de 8000 de euro lunar! Plus….
Eurodeputații iau salarii mari și au parte de multe privilegii pentru a-și reprezenta țara în Parlamentul European, deși programul de muncă al acestora este de trei, maximum patru zile de muncă pe săptămână.
Salariul brut al unui europarlamentar este de 7.956,86 euro pe lună, adică 6.200,72 euro venit net.
La venit se adaugă și indemnizația zilnică pentru prezență la reuniunile oficiale ale PE, de 304 euro/zi de prezență, pentru cazare, masă ș.a. Dat fiind că eurodeputații lucrează trei zile pe săptămână, în condițiile unei participări normale la reuniunile de lucru, suma suplimentară primită de membrii PE ajunge la 2.500 euro pe lună. Astfel, europarlamentarii cumulează un venit lunar aproximativ de 8.000 de euro.
Pentru deplasări reprezentanții țărilor europene în PE primesc o diurnă de 298 euro/zi.
Deplasările din țările de la origine către și de la Bruxelles și Strasbourg sunt susținute de PE prin bilete de avion la casa bussines, clasa I la tren sau o sumă forfetară de 0,50 euro/km dacă se deplasează cu mașina. Europarlamentarul poate merge la reuniuni din afara țării de origine, care nu sunt oficiale, dar intră în cadrul atribuțiilor sale oficiale, lucru pentru care PE decontează totul în limita unui buget anual de maximum 4.243 euro/anual/per persoană.
Mai există și o sumă de 21.209 euro lunar (la nivelul lui 2012) pentru cheltuielile legate de biroul europarlamentarului, aceasta însemnând salariile colaboratorilor angajați. Se mai adaugă și indemnizația lunară de 4.299 euro/lună pentru acoperirea cheltuielilor făcute în statul membru de unde vine eurodeputatul, cheltuieli legate de biroul său de europarlamentar, telefon, chirie, cumpărare și folosirea de echipamente electronice ș.a.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)