marþi, 7 mai, 2024

Special Arad Logo

    Câștigătorii „Ars Fotografica” vor fi premiați marți. Număr limitat de participanți

    de Tomck@t | 8 octombrie 2021, 3:21 PM | Cultură | Foto

    0

    O parte din fotografiile premiate (foto: Foto Club Arad / Facebook)

    Vernisajul, oferirea albumului tipărit și decernarea premiilor Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica” – ediţia a XXI-a – va avea loc marți, 12.10.2021, ora 18, la Sala Clio a Complexului Muzeal Arad. Fotografiile vor rămâne expuse până în data de 24 octombrie.

    Având în vedere incidența Covid-19 în municipiul Arad, la vernisaj vor putea participa un număr maxim de 20 de persoane cu certificat de vaccinare și cu mască. „După deschiderea expoziției la Sala Clio, dacă vremea este favorabilă, prin amabilitatea conducerii Bibliotecii Județene A. D. Xenopol din Arad, ne vom retrage în curtea interioară a acesteia. Acolo vor putea fi prezenți un număr maxim de 40 de persoane cu certificate de vaccinare și cu mască”, anunță Preşedintele Asociației Foto Club Arad, Mircea Boran Art. AAFR.

    Vor fi expuse un număr total de 74 de fotografii: cele premiate, dar și câte o fotografie ale autorilor cu lucrări acceptate.

    Fotografiile câștigătoare pot fi văzute și online, AICI.

    Câștigătorii vor primi și un album tipărit, care va fi disponibil în variantă digitală pe site-ul Foto Club Arad, după vernisaj.

    La Salonul „Ars Fotografica” au participat în acest an 93 autori cu 686 de fotografii (360 liber color, 326 liber monocrom) din 20 de localităţi din România (Râmnicu Vâlcea, Craiova, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc, Arad, Oradea, Bucureşti, Carei, Cluj-Napoca, Zalău, Timișoara, Baia Mare,Târgoviște, Onești, Mogoșoaia, Sângiorgiu de Mureș, Delnița, Bistrița, Sighetu Marmației, Huedin), dar şi din 12 localităţi din Ungaria (Békéscsaba, Gyula, Baja, Székesfehérvár, Mosonmagyarovar), Serbia (Novi Sad, Kovacica), Germania – Ubstadt Weiher, Polonia (Lodz,Varșovia), Italia – Pontassieve Firenze, Olanda – Ijzendijke.

    În total, au fost acceptate 204 fotografii (119 color, 85 monocrom) și au fost reprezentate 15 cluburi foto din România şi 7 cluburi din străinătate.

    Câștigătorii Salonului Internaţional de Fotografie „Ars Fotografica” – ediţia a XXI-a sunt următorii:

    SECŢIUNEA „LIBER – COLOR”:

    – Premiul I şi Medalia de Aur AAFR – Domșa Ovidiu, București – Istoria în lumină de apus…
    – Premiul II şi Medalia de Argint AAFR – Floriganță Cristian, Craiova – Laxity
    – Premiul III şi Medalia de Bronz AAFR – Bikfalvi Zsolt, Carei – Autumn in Maramureș
    – Menţiune AAFR – Bodea Marius, Oradea – Medieval cafe
    – Menţiune AAFR – Draga Cerasela, Arad – Capela Santa Barbara
    – Mențiune AAFR – Kerekes Istvan, Ungaria – Fate
    – Premiul I şi Medalia de Aur Foto Club Arad – Bolvari Csilla, Ungaria – Winter in Padiș
    – Premiul II şi Medalia de Argint Foto Club Arad – Draga Paul, Arad – Pe culoar
    – Premiul III şi Medalia de Bronz Foto Club Arad – Almasi Samuel, Serbia – Pelargonium Seed
    – Menţiune Foto Club Arad – Rotaru Filip, Arad – Pietoni grăbiți
    – Menţiune Foto Club Arad – Tomic Maja, Serbia – At Down
    – Mențiune Foto Club Arad – Vochescu Gabriela, Craiova – La deal cu mocănița

    SECŢIUNEA „LIBER – MONOCROM”:

    – Premiul I şi Medalia de Aur AAFR – Kerekes Istvan, Ungaria – Soulmates
    – Premiul II şi Medalia de Argint AAFR – Bolvari Csilla, Ungaria – Across the Border
    – Premiul III şi Medalia de BronzAAFR – Pop Ovidiu, Oradea – Waiting for the Night Boat
    – Menţiune AAFR – Both Gyula, Târgu Mureș – Partea nevăzută a monedei
    – Menţiune AAFR – Negoiță Bogdan, Craiova – A Foggy Morning
    – Mențiune AAFR – Zivkic Dusan, Serbia – Light of the First Day
    – Premiul I şi Medalia de Aur Foto Club Arad – Lybaert Daniel, Olanda – Winters tafereel in zww
    – Premiul II şi Medalia de Argint Foto Club Arad – Plaino Marian, București – Personality in Black and White
    – Premiul III şi Medalia de Bronz Foto Club Arad – Domokos Adrian, Arad – Big Ben
    – Menţiune Foto Club Arad – Bikfalvi Zsolt, Carei – Nice Smile
    – Menţiune Foto Club Arad – Sbîrcea Diana, Arad – Imperfect
    – Mențiune Foto Club Arad – Tomic Maja, Serbia – Networked Morning

    Trofeul Asociației Foto Club Arad pentru autorul care are cele mai multe acceptări se acordă lui Kerekes Istvan din Ungaria.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.