Azi, 5 octombrie 2014, sicriul simbolic , umplut cu pământ de pe mormântul aflat in cimitirul orașului Panciu al scriitorului Ioan Slavici,  a fost depus și reînhumat pe meleagurile sale natale din localitatea Șiria. Un gest istoric firesc și un mesaj de apreciere a unei personalități fără de care Podgoria Aradului ar fi fost mult mai săracă din punct de vedere cultural. Gest prilejuit de inaugurarea oficială a Teatrului de vară care, de acum încolo, va fi un reper… să vedem cât de estetic… al drumului dintre dealurile care compun Podgoria Aradului

Când ești subiect(iv), e cel mai greu…

E greu să-ți croiești narațiunea unei zile sau a unui eveniment care comemorează tocmai un apostol al narațiunii. Mie mi-e greu din motive subiective care nu sunt puține. M-am născut și trăiesc exact în locurile unde s-a scris Mara. Casa în care locuiesc, pe vremuri școală, a avut rolul ei în viața personajului  și toată zona a fost descrisă simplu și cu o  naturalețe care intimidează. „Sus, pe coasta unui deal de la dreapta Murăşului, e mănăstirea minoriţilor, vestita Maria Radna. Din turnurile bisericii mari şi frumoase se văd pe Murăş la deal ruinele acoperite cu muşchi ale cetăţii de la Şoimoş; în faţa bisericii se întinde Radna cea frumoasă şi peste Murăş e Lipova cu turnul sclipicios şi plin de zorzoane al bisericii româneşti, iar pe Murăş la vale se întinde şesul cel nesfârşit al Ţării Ungureşti. Mara însă le trece toate cu vederea: pentru dânsa nu e decât un loc larg în faţa mănăstirii, unde se adună lumea cea multă, grozav de multă lume. Cică e acolo în biserica aceea o icoană făcătoare de minuni, o Maică Precistă care lăcrimează şi de a căreia vedere cei bolnavi se fac sănătoşi, cei săraci se simt bogaţi şi cei nenorociţi se socotesc fericiţi”.

Slavici își „împarte casa” cu Eminescu și cu Emil Monția, dar și cu „cei 13 generali”

La el acasă, la Șiria, Slavici are Casă Memorială.  Este de fapt un Muzeu pe care îl împarte, în dreapta cum intri, cu Emil Monția compozitorul și el de prin părțile locului. Între ei, se deschide întunecată camera Capitulării sau Camera celor 13 Generali, încăpere care are in centru masa pe care s-a semnat, în 1849 capitularea. În muzeu, cele mai multe și luminoase  încăperi sunt amprentele existenței lui Slavici. Manuscrise, scrisori,  cărțile publicate, inclusiv traduceri ale acestora în diferite limbi, articole scrise și publicate de el, piese de mobilier, inclusiv patul au fost donate muzeului de către familia scriitorului. Din muzeu nu poate lipsi dovada prieteniei sale scurte dar profunde cu Eminescu. S-au întâlnit la Viena pe când își făceau studiile după ce, o vreme se apreciau reciproc din scrierile și articolele publicate în Junimea. La intrarea principală a Muzeului te întâmpină tăcuți…în dreapta Slavici, în stânga Eminescu.  Două busturi reci dar pe care, dacă le privești atent, te pătrund.
Lipsesc teii…au fost tăiați pentru că umbreau soclurile.
Tabloul cu cei doi, la Viena, nu umple doar un loc gol pe un perete al muzeului. Are locul și rolul lui în timp. „Ce frumos e scaunul! Pot să mă așez? Îmi place enorm… și e chiar sub tabloul lor… Mi se pare sau și scaunul apare în tablou? ”…L-am atins cu piciorul și am simțit ceva straniu… Foarte straniu. Mi-a intrat în tot corpul și lumina din încăpere era atât de vie în jocuri cu fețele lor… „Scaunul ăsta a fost al lui Eminescu. Când a fost bolnav și pe moarte, era scaunul pe care îl îngrijea Slavici. A stat cu el când îi era rău și era nepunticios „… am auzit vocea muzeografei. Nu am mai întrebat nimic. M-am bucurat că am ajuns la muzeu după ce festivitățile s-au terminat.
Era gol și numai pentru mine fiecare obiect. Nu mi-a zis nimeni să nu ating… Mi-au deschis toate ușile și m-au lăsat în toate încăperile. „Poți sta cât vrei înăuntru și poți să faci poze. Azi am avut multă lume. A fost agitație pe-aici…”  mi- a  zis doamna… Doar e campanie electorală am înghițit în sinea mea gândul…
Mă opresc la Slavici azi și pot să sper că-și va găsi liniștea și aici chiar dacă  dorința sa testamentară a fost să fie înmormântat la Panciu… mai precis la Schitul Brazi.

Nota bene

Și totuși… la eveniment, a fost și Licu… pardon Nicu… Sâmădăul… știți voi cel din (cu) Moara cu Noroc. Deși un personaj interesant al lui Slavici, despre el cu altă ocazie mai puțin nuvelistică…