„Casă” nouă pentru Complexul Muzeal Arad
Consiliul Judeţean a alocat suma de 1,44 milioane de lei pentru achiziționarea unei noi clădiri ce va fi folosită de Complexul Muzeal Arad. Instituţia de cultură are mii de exponate depozitate în subsolul sediului din Parcul Eminescu, care nu sunt etalate, unele dintre aceste fiind obiecte rare, care ar putea fi adevărate puncte de atracție pentru vizitatori, în condițiile în care problema spațiului destinat expozițiilor ar fi rezolvată.
Complexul Muzeal Arad fundamentează necesitatea achiziţionării unui imobil, situat de preferat în zona centrală sau perimetral centrului istoric al municipiului Arad, cu o suprafaţă utilă de cel puţin 3.100 m2, precum şi atribuirea acestui imobil, după achiziţie, în administrarea Complexului Muzeal Arad.
„Am discutat cu conducerea Complexului Muzeal Arad în vederea completării spațiului muzeal, astfel încât să punem în valoare măcar o parte din exponatele care, din lipsă de spaţiu, zac în depozite. Aradul are o zestre muzeală extraordinară și e păcat, ca din lipsă de spațiu, să nu valorificăm acest patrimoniu, atât pentru arădeni, cât și pentru cei care vizitează Aradul”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Sunt utile scopului construcţiile care au intrarea cu administrare unică, iar amenajarea interioară să permită organizarea unor circuite expoziţionale, precum şi a spaţiilor complementare necesare pentru depozitare, conservarea colecţiilor şi administrare.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)