Carnagiu pe o autostradă din Croația! Cel puțin zece oameni au murit, iar alți 45 sunt răniți
Zece persoane au murit şi alte 45 au fost rănite într-un accident produs în apropierea oraşului Slavonski Brod, pe autostrada care leagă Zagreb de frontiera cu Serbia, relatează AP. Un autocar înmatriculat în Kosovo se afla pe ruta sa obişnuită Germania – Priştina în momentul în care s-a răsturnat, duminică dimineaţă, la ora 06.00. Cauza accidentului încă nu este cunoscută.
Franjo Galic, şeful poliţiei locale, a declarat că autocarul era plin, în el aflându-se mai mult de 60 de oameni. El a descris ceea ce s-a întâmplat drept unul dintre cele mai grave accidente pe care le-a văzut vreodată. Cei 45 de răniţi au fost transportaţi la spitalul din Slavonski Brod. Opt persoane au suferit răni grave.
Citeste mai multe pe: adevărul


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)