vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Carnagiu în Italia! Doi români morți și 17 răniți. A murit și șoferul italian (FOTO)

    de Special Arad | 21 septembrie 2015, 3:51 PM | Internaţional

    0

    Un accident teribil a avut loc ieri în Italia, bilanțul fiind unul catastrofal: trei morți și 17 răniți. Două dintre victimele decedate sunt români, Petre Grancea și Veta Căldărar, iar a treia persoană decedată este șoferul italian al autocarului, Walter Riponi, de 49 de ani.

    Accidentul a avut loc în localitatea Mocaiana di Gubbio, între Gubbio şi Umbertide, în provincia Perugia. Un autocar plin cu localnici, plecaţi într-o excursie, s-a izbit puternic cu un autoturism Volkswagen Passat, care avea un număr de înmatriculare bulgar, în care se aflau cei doi români, Petre Grancea, de 33 de ani şi Veta Căldărar, de 30 de ani, ambii fiind rezidenţi la Roma.

    În urma impactului deosebit de violent, ambii şoferi implicaţi în accident au decedat pe loc. Veta Căldărar, pasageră pe scaunul din dreapta șoferului, de 30 de ani, a fost transportată la spital, aceasta decedând din cauza rănilor foarte grave.

    În autocar se aflau 45 de persoane, iar 17 dintre ele au avut nevoie de intervenţie medicală. Niciuna dintre aceste victime nu a fost rănită grav.

    Presa italiană scrie că şoferul român al autoturismului Volkswagen Passat nu s-a asigurat în momentul în care a intrat pe stradă din lateral, fapt ce a făcut ca maşina pe care o conducea să fie lovită din plin de autocar. În urma coliziunii, autocarul s-a răsturnat într-un şanţ, pe marginea drumului. Mai mulţi participanţi în trafic au oprit imediat pentru a ajuta persoanele rămase în autocar.

    Strada a fost plină de bagaje şi alte obiecte personale ale turiştilor.

    SURSA: www.corrierequotidiano.it

    walter 4

    Autoturismul Volkswagen Passat a fost dezintegrat în urma coliziunii cu autocarul

    walter 3

    Șoferul autocarului a murit pe loc

    walter 5

    Echipele de intervenție au sosit rapid la locul accidentului dar nu i-a mai putut salva pe cei doi șoferi și pe Veta Căldărar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.