Carnagiu cu patru morți azi noapte! Ionel, Vasi, Gabriel și Luca și-au pierdut viața într-un BMW… (FOTO)





Patru tineri cu vârste între 18 şi 36 de ani au murit în noaptea de duminică spre luni într-un grav accident rutier petrecut la Telciu pe DN 17 C, un băiat de 16 ani din localitate scăpând cu viaţă ca prin urechile acului. Şoferul de 18 ani al unui BMW înmatriculat în Italia a pierdut controlul volanului la ieşirea din Telciu spre Fiad, iar maşina s-a izbit de un stâlp de electricitate, scrie timponline.ro.
„Accidentul deosebit de grav a fost anunțat prin numărul unic de urgență 112, luni, 17 aprilie a.c., la ora 00.32. La locul solicitarii au fost direcţionate două echipaje SMURD (TIM şi EPA) un echipaj de descarcerare și două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud”, anunţă ISU.
„Cele patru victime inconștiente, cu vârste cuprinse între 19 și 36 de ani, au fost extrase și predate echipajelor medicale. Două victime prezentau leziuni incompatibile cu viața, iar pentru celelalte două victime au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, după mai bine de 45 de minute de aplicare a manevrelor de resuscitare, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul celor patru victime, la locul accidentului. A cincea victimă, un tânăr în vârstă de 16 ani, a fost extras prin luneta autoturismului, conștient, cu leziuni și traumatisme, mai ales în zona membrelor inferioare. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD l-a transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, precizează ISU Bistriţa-Năsăud.
Potrivit Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, maşina implicată în accident era un BMW înmatriculat în Italia și condus de Ioan Boiciuc (18 ani) din Sighet. Autoturismul s-a zdrobit după impactul cu un stâlp de iluminat public din vecinătatea Pensiunii Sonia, la ieșirea din Telciu spre Fiad. „Veneam de la o petrecere, eram băuți. Nu-mi amintesc cum ne-am izbit de stâlp…”, au fost cuvintele celui care scăpat cu viață din carnagiu, Nicolae Adrian Pop, un băiat de 16 ani din Telciu.
Au murit, în schimb șoferul, alături de alți trei telceni: Dumitru Gabriel Hordoan (de circa 20 de ani), Luca Gabriel Rebrișorean (18 ani) și Vasile Moldovan (36 de ani).
Mesagerul de Bistriţa-Năsăud scrie cine sunt cei patru morţi în accidentul cumplit de la Telciu. Ion Boiciuc, de 19 ani, din Bistra, Maramureş, se afla la volanul maşinii marca BMW înmatriculată în Italia. De loc din comuna maramureșeană Bistra și fără un loc stabil de muncă, după câteva aventuri prin Italia, acesta a revenit sâmbătă la Telciu, unde avea căsătorită o soră. Fără a fi înregistrat în România că deține permis auto, Boiciuc nu și-a mai putut stăpâni bolidul după petrecerea de la Fiad și s-a zdrobit lângă pensiunea Sonia. Nenorocirea a fost cu atât mai mare, cu cât a tras după el în mormânt alte trei suflete.
Ion Boiciuc, 19 ani, șoferul BMW-ului
Vasile Moldovan (36 de ani) din Fiad, pasager în maşină pe scaunul din dreapta şoferului.
Gabriel Dumitru Hordoan (15 ani), elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic din Telciu.
Gabriel Luca Rebrișorean (18 ani), elev în clasa XI-a de profesional la liceul din Telciu.
Adrian Nicolae Pop (16 ani), elev în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Telciu, a scăpat cu viaţă, fiind internat la Spitalul Judeşţean de Urgenţă Bistriţa cu o fractură a piciorului stâng.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)