Cardurile BCR nu vor funcționa pentru câteva ore! Sistemul informatic va fi oprit pentru operațiuni de mentenanță
Cardurile emise de BCR nu vor funcționa în noaptea de vineri spre sâmbătă, din cauza unei operațiuni de mantenanță anunțată de bancă. Clienții nu vor putea folosi bancomatele și nici aplicațiile mobile. Sistemul informatic va fi repornit sâmbătă la ora 5.00, anunță BCR.
Banca Comercială Română (BCR) opreşte sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat banca. Astfel, în intervalul 13 aprilie 2019, ora 1:00 – 13 aprilie, ora 5:00 sistemul de carduri va fi oprit, se arată în comunicatul remis Agerpres. Cardurile BCR nu vor putea fi folosite nici în reţeaua BCR şi nici în alte reţele de acceptare. În acest interval orar, nu vor putea fi utilizate ATM-uri (Bancomate), MFM-uri (Maşini multifuncţionale) şi POS. De asemenea, în aplicaţiile George/George Go, nu vor putea fi efectuate operaţiuni specifice cardului: blocare card, deblocare card, modificări limite tranzacţionare (ATM/POS), rambursare card de credit, tranzacţiile la ASV-uri (Automate de schimb valutar) nu vor fi afectate. În ceea ce priveşte tranzacţiile la APT (Ghişee rapide) vor putea fi efectuate numai cu autentificare cu cartonaş cu cod de bare (nu va putea fi utilizată funcţionalitatea de autentificare cu card BCR). „Pentru informaţii mai detaliate, clienţii pot apela gratuit Contact Center-ul BCR la 0800.801.227, apelabil gratuit din orice reţea naţională sau +4 021.407.42.00 apelabil din străinătate la tarif normal”, precizează BCR.
sursa: libertatea


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)