Caravana Tradiţiilor de Iarnă revine cu ediția a X-a





Caravana Tradiţiilor de Iarnă rămâne evenimentul cultural de referinţă al sfârşitului de an pe agenda Centrului Cultural Județean Arad. Proiectul readuce, pentru al X-lea an consecutiv, în atenţia iubitorilor de folclor datini şi obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, precum obiceiul colindatului sau cunoscutul joc – ritual al dubaşilor.
„Caravana”, însoţită de renumite ansambluri folclorice locale şi o pleiadă de tineri interpreţi, îşi începe traseul cultural în 26 noiembrie şi continuă până în 18 decembrie, trecând prin binecunoscute aşezări arădene: Sebiş, Lipova, Ineu, Şiria, Şagu, Sântana şi Pecica.
Noutatea acestei ediţii constă în includera pricesnelor, a cântărilor religioase şi laice susţinute de Feciorii colindători din Sânicolaul Mic la Bisericile Ortodoxe din localităţile: Seleuş, Bata, Craiva, Vârfurile şi Chişineu Criş.
Jocurile populare, nelipsite din programul formaţiilor de dansatori, reprezintă adevărate tezaure vii ce se identifică cu specificul etnocultural al zonei de provenienţă: Valea Mureşului, Ţara Zărandului, Valea Crişului Alb sau Podgorie.
Program spectacole:
Sămbătă, 26 noiembrie
Sântana – Căminul Cultural „ Satu Nou„, ora 18.00
– Lucian Drăgan și formaț Soliști: Lucian Drăgan, Alexandra Drăgan, Lucian Drăgan Jr.
– Solist: Marius Ciprian Pop
– Grupul de colindători „ Lerui ler „ din Arad și orchestra „Mărunțelul„ . Dirijor: Liviu Birta
Duminică, 27 noiembrie
Sebiș – Casa de Cultură, ora 19.00
– Orchestra „ Rapsodia„ din Arad, conducere muzicală: Vasilică Rus. Soliști: Daniela Han, Ioan Surdu
– Solist: Marius Ciprian Pop
Lipova- Centrul Recreativ Orășenesc, ora 18.00
– Orchestra Vicodorii, Florin Ionaș – Generalul, Diana Selagea şi Cristi Sălășan
– Solist: Marius Ciprian Pop;
– Grupul de colindători „ Lerui ler „ din Arad și orchestra „Mărunțelul„ . Dirijor: Liviu Birta.
Sâmbătă, 3 decembrie
Pecica – Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu„, ora 18.00
– Orchestra „Rapsozii Zărandului „ din Arad, conducere muzicală Petrică Pașca. Soliști: Malvina Nagy, Cornelia Căprariu Roman, Rodica Ardelean Onița, Aura Bonchiș, Aurel Budugan
– Solist: Marius Ciprian Pop
– Grupul de colindători „Lerui ler” din Arad și Orchestra „Mărunțelul”. Dirijor: Liviu Birta
Ineu – Casa de Cultură, ora 19.00
– Orchestra Vicodorii, Florin Ionaş – Generalul, Diana Selagea și Cristi Sălășan.
– Solist: Marius Ciprian Pop
Duminică, 4 decembrie
Șiria – Casa de Cultură, ora 16.00
– Elevi ai Școlii Generale „Ioan Slavici” – Şiria
– Grupul Vocal Podgorenii din Şiria
– Alin Neag
– Ansamblul Folcloric Şiriana
– Corul Gheorghe Dima – Ghioroc
– Bianca Tomoiagă
– Corul Seminarului Teologic Arad
– Olivia Cotocea Cotuna;
– Corul Laudaţio al Episcopiei Caransebeşului
– Solist: Marius Ciprian Pop
Duminică, 18 decembrie
Șagu – Căminul de Cultură, ora 18.00
– Tinu Vereșezan și formația
– Paul Krizner și Feciorii Colindători din Sânicolau Mic. Conducere muzicală: Vasilică Rus
Program Pricesne:
Sâmbătă, 26 noiembrie
Seleuș – Biserica Ortodoxă, ora 18.00
– Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Duminică, 27 noiembrie
Bata – Biserica Ortodoxă, ora 17.00
– Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Sâmbătă, 3 decembrie
Craiva – Biserica Ortodoxă, ora 17.00
– Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Duminică, 4 decembrie
Chișineu Criș – Biserica Ortodoxă, ora 19.00
– Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Sâmbătă, 17 decembrie
Vîrfurile – Biserica Ortodoxă, ora 18.00
– Paul Krizner și Feciorii colindători din Sânicolau Mic, conducere muzicală: Vasilică Rus
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)