Carambolul ororilor sexuale: doi violatori au fost violați de un pușcăriaș!





Minorii acuzaţi că au bătut crunt, au violat şi au ucis apoi o femeie fără adăpost, în centrul Devei, au fost la rândul lor abuzaţi sexual de un recidivist. Pedofilul filma scenele de sex cu adolescenţii şi le vindea pe Internet.
Tribunalul Hunedoara a judecat astăzi cererea procurorilor de prelungire a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele a trei minori din Deva, acuzaţi de violarea şi uciderea unei femei de 40 de ani, fără adăpost. „Instanţa a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi, în consecinţă: a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor: Sîngurelu Vasile, Sîngurelu Daniel şi Adafinei Raul, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 septembrie 2015 şi până la data de 10 octombrie 2015. Respinge cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una din măsurile preventive a arestului la domiciliu sau controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, a informat Tribunalul Hunedoara.
Potrivit procurorilor, în sarcina celor trei inculpaţi minori s-a reţinut că, în cursul nopţii de 9 august 2015, după ce, în prealabil, au urmărit-o pe femeia fără adăpost, cu intenţia de a o agresa şi deposeda de bani, Daniel Sîngurelu şi Vasile Sîngurelu i-au aplicat persoanei vătămate mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele până ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Infracţiunea a avut loc în faţa clădirii Institutului de Proiectări Hunedoara din municipiul Deva, scrie Adevărul.
„Agresorii au târât-o în partea laterală stânga a scărilor de acces în clădirea IPH Deva, unde minorul Vasile Sîngurelu, profitând de stare de inconştienţă a victimei, a întreţinut un raport sexual cu aceasta, ajutat fiind de ceilalţi doi minori, iar apoi, toţi cei trei au deposedat-o de o sumă infimă de bani şi o parte din bunurile ce le avea asupra ei. După comiterea faptelor, cei 3 inculpaţi minori au părăsit locul faptei, abandonând victima în stare de inconştienţă”, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Victima, Daniela Boboia, a suferit leziuni craniene şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Hunedoara – Deva. După mai multe zile de suferinţă, a murit. Potrivit unor cunoscuţi ai femeii, aceasta a mai fost victima unor agresiuni sexuale, în trecut.
„O cunoşteam, pentru că se adăpostea de multe ori pe scările intrării secundare din clădirea Institutului de Proiectări Hunedoara. Trăia o adevărată dramă. Îşi ascundea faţa de lume, cu o glugă, pentru că mai fusese violată şi îi ere ruşine de umilinţele la care a fost supusă”, a povestit o fostă apropiată a victimei. Potrivit unor informaţii, cei trei minori ar fi agresat-o şi în trecut pe femeie.
Doi dintre minori au fost violați de un pușcăriaș
Ancheta procurorilor a scos la iveală un alt caz înfiorător. Doi dintre minori au fost victimele unui pervers. La câteva zile după reţinerea acestora, a fost arestat preventiv şi Florin Ciobanu, în urma unei acţiuni a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Florin Ciobanu a fost prezentat astăzi instanţei Tribunalului Hunedoara. „Instanţa constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Ciobanu Cristian Florin, pe care o menţine. Respinge cererile formulate de inculpat, de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, a informat Tribunalul Hunedoara. Potrivit reprezentanţilor DIICOT, a fost acuzat că a racolat cel puţin trei minori, de pe raza municipiului Deva, cu care a întreţinut relaţii sexuale. Abuzurile, petrecute într-un apartament din municipiu, erau înregistrate video, iar bărbatul a publicat imaginile apoi pe Internet, pentru a obţine bani de pe urma vânzării lor. Florin Cristian Ciobanu este recidivist, a petrecut mai mulţi ani în închisoare pentru tâlhărie, iar în urmă cu câţiva ani a devenit cunoscut după ce a relatat că a dorit să se întoarcă în detenţie, fiind îndăgostit de un alt deţinut, scrie Adevărul.
Comentariile portalului
Dl. prof. Bereteu este foarte iubit de elevi, în timp ce soția lui NU. Dna profesoară îi umilește pe elevi, îi ia peste picior daca nu știu să (...)
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)