Cantina municipală trece de sub DDAC, sub autoritatea Primăriei, în vederea angajării de personal pentru cantina mobilă
Consilierii locali municipali au votat astăzi, în unanimitate, scoaterea cantinei municipale de sub autoritatea DDAC și includerea ei sub autoritatea directă a Primăriei Arad, măsură luată, potrivit primarului, pentru a putea fi angajat personal care să opereze o viitoare cantină mobilă.
Acțiunea este strâns legată de o măsură care, inițial, a fost gândită în vederea punerii în practică a ideii-pilot la nivel național de a introduce o masă caldă la școală, idee care însă a fost retrasă de Guvern înainte ca aceasta să apuce să fie pusă în practică. În cadrul acestui proiect pilot, municipalitatea gândise introducerea unei cantine mobile care să funcționeze pentru școlile din municipiu. Procedura de achiziție nu a fost oprită însă, întrucât Primăria o consideră în continuare utilă, iar pentru a putea angaja personalul necesar, a fost nevoie să se ia măsura trecerii Cantinei Municipale de sub DDAC direct sub autoritatea Primăriei.
„Măsura este necesară pentru a eficientiza munca. Are legătură cu ce vom face pe viitor cu școala și cu procedura prin care achiziționăm cantina mobilă pentru școli”, a spus Gheorghe Falcă.
„Pentru a avea personalitate juridică, legea spune despre cantine că ele trebuie să fie sub autoritatea consiliilor locale. DDAC va avea în continuare acțiune de colaborare, iar personalul se va prelua prin transfer, în mare parte fiind vorba de preluarea personaluli Direcției de Asistență Socială”, a spus secretarul Consiliului Local Municipal, Lilioara Stepănescu.
Despre cantina mobilă, autoritățile locale spun că este utilă căci va putea fi mutată, în rotație, la mai multe școli și că, după caz, va putea fi folosită și în situații de urgență pentru persoanele nevoiașe. Consilierul local Marin Lupaș a dorit să sublinieze însă că speră să nu fie implicată cantina, pe viitor, în acțiuni politice precum sunt campaniile.
Comentariile portalului
Probabil ai sa razi,dar crematoriul pentru animale,tot la Oradea este...Veterinarii din Arad,tot la Oradea trimit la incinerare...Si nu e tocmai ieftin...
Acum au nivelat parcarea și au apărut niște stalpi de gard. Cred că nu mai sapa nimic pe acolo, vreo fundație. Sper să termine ce au început.
Aradul trebuie comparat cu Brad, Lupeni,Reșița, Deva,Satu Mare orașe de teapa lui. Daca mergem tot asa in 20 de ani ne comparam cu Lipova si Ineu. (...)