Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României aurul de la Tokio. „Am bătut şi recordul olimpic”

    de - | 28 iulie 2021, 11:27 AM | Sport

    0

    (foto: Profimedia)

    Imnul României a răsunat pentru prima dată în Japonia, miercuri dimineață, la Sea Forest Waterway. Canotoarele Ancuța Bodnar și Simona Radiș au adus României prima medalie de aur la această ediție a jocurilor olimpice găzduită de Tokyo, la proba de dublu vâsle feminin. 

    Premierea fetelor a fost făcută de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România.

    „A fost o cursă grea, dar foarte frumoasă. Am plecat motivate şi am reuşit să aducem medalia mult visată, mi-am îndeplinit visul olimpic aici. I-am făcut mândri pe toţi cei de acasă şi suntem foarte fericite de acest lucru”, a declarat Ancuța Bodnar trimisului Agerpres la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

    „Am bătut şi recordul olimpic, nu ne-am aşteptat, dar ne doream asta”, a mărturisit canotoarea.

    Ancuța Bodnar a mărturisit că pe podium a fost încercată de o multitudine de sentimente: „Pe podium am simţit fericire, mândrie, bucurie, recunoştinţă, mulţumire. I-am făcut mândri pe toţi. Eram atât de fericită, parcă nu îmi venea să cred că am medalia, dar a meritat totul”.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.